Pampers donează incubatoare de transport pentru trei maternități din România
Anul acesta, Pampers, o marcă Procter & Gamble, alături de ARNIS (Asociația Română pentru Nou-Născuții Îndelung Spitalizați) și eMAG, continuă campania dedicată bebelușilor născuți prematur, prin donația de incubatoare de transport în trei maternități din România care au nevoie de această aparatură.
În România, se nasc prematur peste 15.000 de bebeluși (8% din numărul total de nașteri), fiecare zi reprezentând pentru ei o nouă reușită. Trupurile lor mici și firave pot ajunge să cântărească doar 800 grame, iar îngrijirea și protejarea lor este extrem de importantă și complexă. În momentul în care un bebeluș se naște prematur, acesta are nevoie de un anumit mediu în care să se dezvolte și să fie în afara oricărui pericol. Special concepute pentru bebelușii născuți înainte de termen, incubatoarele de transport le asigură temperatura și condițiile de care au nevoie, însă nu toate maternitățile dispun de această aparatură atât de necesară prematurilor.
„Atunci când bebelușul nu mai este protejat de uterul matern și vine pe lume mai devreme, este vital să i se asigure mediul potrivit, în care să supraviețuiască. Transportul prematurului (fie că este vorba de transport intraspitalicesc de la sala de nașteri la terapie intensivă neonatală sau de transfer între spitale) trebuie să se facă cu incubatoare care să îi asigure un mediu cât mai aproape de cel intrauterin și să fie permanent monitorizat. Salut inițiativa Pampers de a dota 3 maternități care îngrijesc prematuri născuți de la 32-34 de săptămâni de gestație, cu incubatoare de transport, pentru a le oferi protecția de care au nevoie!”, spune Corina Croitoru, Președinte și Membru Fondator ARNIS.
În perioada 1 – 31 Decembrie, Pampers desfășoară pe eMAG o campanie de donație către Asociația Română pentru Nou-Născuții Îndelung Spitalizați ARNIS. Cu ajutorul consumatorilor, brandul P&G oferă 2 RON din valoarea fiecărui pachet Pampers vândut în Romania de către eMAG, în limita a 175,500 RON, pentru achiziția de incubatoare de transport. Pentru detalii consultați regulamentul campaniei aici: https://ro.pg.com/regulamente/.
„Suntem alături de copiii născuți prematur, de părinții lor și de medicii neonatologi care își dedică timpul și sufletul pentru acești micuți încă din prima zi. Prin donația de incubatoare special create pentru prematuri, ne propunem să facilităm procesul de transport al bebelușilor născuți înainte de termen în maternități care nu dispun de acest tip de echipament, pentru ca ei să fie în siguranță și să ajungă sănătoși în brațele părinților lor”, spune Răzvan Resmeriță, Communications Director Procter & Gamble.