Deputatul Liana Dumitrescu, omorâtă de folosirea neadecvată a anticoncepţionalelor
Actualitate · Stirea zilei / De Ileana Voicu Ghinea şi Ioana Maroşan, 28.01.2011

Reprezentanta minorităţilor din Parlament, Liana Dumitrescu, a decedat în această dimineaţă, după ce a stat internată în Spitalul Elias de pe 18 ianuarie.

Reprezentanta minorităţilor din Parlament, Liana Dumitrescu, a decedat în această dimineaţă, după ce a stat internată în Spitalul Elias de pe 18 ianuarie. Surse medicale din interiorul spitalului, au declarat că atacul cerebral suferit de politician s-ar fi produs din cauza unui tratament contraindicat cu anticoncepţionale, informează Adevarul.ro.

Liana Dumitrescu nu se afla la prima internare în Spitalul Elias, ea fiind ţinută sub supraveghere de mai mult timp, din cauza unei boli neurologice rare care se agravase în ultima vreme. Specialiştii afirmă că tratamentul contraceptiv folosit de politician era interzis în cazul afecţiunii pe care o avea, iar acest lucru i-a fost fatal.


Pe 18 ianuarie, Liana Dumitrescu a fost internată la Spitalul Elias, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, după ce a suferit un atac cerebral. Pacienta a făcut stop cardiac, în această dimineaţă (n.r. 27 ianuarie), la ora 8.45, iar medicii au încercat să o resusciteze timp de 46 de minute, fără ca inima să repornească, a comunicat Spitalul Elias.

Dezavantantajele anticoncepţionalelor


Eşti adepta pastilelor contraceptive? Ştii că există şi câteva dezavantaje despre care trebuie să fii conştientă înainte de a începe administrarea lor. Iată care sunt acestea!


Administrarea pastilelor contraceptive se face pe toată perioada în care nu îţi doreşti să rămâi însărcinată, fără să faci pauze de 1-3 luni, susţin medicii ginecologi şi specialiştii în planificare familială. Anticoncepţionalele orale conţin fie o compoziţie estrogen/progesteron (se iau 21 zile cu o săptămână pauză între două folii), fie doar progesteron (se administrează continuu, fără pauză). Ele îşi exercită acţiunea prin: blocarea ovulaţiei sau îngroşarea mucusului cervical, aflăm de la medicul ginecolog Cornelia Popescu.


Iată care sunt cele mai importante dezavantaje şi contraindicaţii ale pastilelor combinate (estrogen/progesteron):

1. Spre deosebire de prezervativ, pastilele contraceptive nu te protejează de bolile cu transmitere sexuală.

2. Dacă ai o problemă cu fierea, anticoncepţionalele îţi pot accentua simptomele.

3. Necesită administrare zilnică timp de 21 de zile, cu pauză de o săptămână între două folii. Şi este preferabil ca administrarea să fie făcută în acelaşi moment al zilei. Dacă ai uitat să iei pastila într-o zi, administreaz-o cât mai repede, iar pe următoarea las-o pentru ora stabilită.


4. Nu sunt recomandate femeilor care au un risc crescut de accident tromboembolic, accident vascular cerebral sau ischemie coronariană.

5. Medicii nu le recomandă femeilor care suferă de anumite tipuri de migrenă.

6. Pot să cauzeze dureri de cap, creşteri temporare în greutate şi sângerări vaginale reduse la începutul administrării, însă medicii susţin că aceste probleme dispar în următoarele 3-4 luni.

7. Dacă alăptezi nu poţi să iei anticoncepţionale.

8. Nu sunt recomandate în cazul în care există suspiciuni de cancer genital sau mamar.

Atenţie!


Ştim că este vorba despre un medicament care poate să genereze anumite schimbări mai puţin benefice în organism, după cum au arătat şi studii mai recente care leagă utilizarea anticoncepţionalelor cu diverse probleme medicale. Printre complicaţiile pe care le pot produce pastilele contraceptive sunt: tromboembolii, infarct miocardic, accident cerebral vascular, în special la femeile care fumează, au o vârstă înaintată, suferă de obezitate, diabet sau hipertensiune arterială, ne spune medicul ginecolog Cornelia Popescu.

"Din aceste motive contracepţia hormonală combinată este formal contraindicată femeilor care au depăşit 35 de ani. Totuşi, poate să fie folosită în siguranţă de femeile între 35 şi 45 de ani dacă sunt sănătoase şi nu fumează. Trebuie folosite formule cu doze mici"
, explică specialistul.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro