Cristi şi Alina Borcea, nuntă de 1 milion de euro
Actualitate · Stirea zilei / 28.08.2011

Cel mai aşteptat eveniment al acestui sfârşit de vară este în plină desfăşurare. Astăzi, 28 august, Cristi şi Alina Borcea îşi unesc destinele şi în faţă lui Dumnezeu, după ce cununia civilă a avut loc pe 20 iunie, la primăria oraşului Voluntari. Naşi le sunt Gigi şi Luminiţa Becali.

Cel mai aşteptat eveniment al acestui sfârşit de vară este în plină desfăşurare. Astăzi, 28 august, Cristi şi Alina Borcea îşi unesc destinele şi în faţă lui Dumnezeu, după ce cununia civilă a avut loc pe 20 iunie, la primăria oraşului Voluntari. Naşi le sunt Gigi şi Luminiţa Becali.

La 16:40 limuzina luxoasă, flancată de mai mult de 10 bodyguarzi, a ieşit pe poarta casei lui Cristi Borcea - din Pipera - conducându-i pe cei doi miri la  reşedinţa naşului Gigi Becali, câteva străzi mai departe. La orele 17:00 trecute fix, convoiul a ajuns în faţa bisericii Adormirea Macii Domnului din Pipera.


Jurnalişti, curioşi, invitaţi, toţi s-au strâns buluc în faţă lăcaşului de cult pentru a-i vedea pe miri şi pe naşi. Cristi Borcea este îmbrăcat într-un costum alb şi, aşa cum era de aşteptat, poartă un papion roşu la gât.

Mult aşteptata rochie a miresei Alina Vidican a ieşit clar în evidenţă nu numai prin preţ, dar şi pentru amploare croielii şi pentru lungimea voalului. Rochia de 20.000 de euro este făcută din dantelă şi broderii, şi are un decolteu adânc atât în partea din faţă, cât şi la spate. La ea s-au adăugat panglici de mătase organza, paiete, cristale şi perle, dar şi o trenă maiestuoasă. Voalul amplu îi scoate în evidenţă buclele bine definite şi lasă la vedere diadema cu cristale şi motive florale.


Înainte de intrarea în biserică a avut loc şi primul incident al evenimentului, mireasa era să rămână fără voalul Dior, după ce acesta, extrem de lung, s-a prins în uşa limuzinii care a dus-o la biserică. Buchetul miresei este realizat din orhidee albe, florile preferate ale Alinei Vidican, flori care au fost folosite şi pentru amenajarea bisericii. Slujba religioara a durat în jur de o oră şi a fost oficializată de 8 preoţi.  

După slujbă, mirii, naşii şi cei peste 600 de invitaţi se vor îndrepta către locaţia de lux din Otopeni, acolo unde va avea loc petrecerea.  


Update:

Soţii Borcea şi soţii Becali au plecat în jurul orei 18:15 spre restaurantul din Otopeni la bordul unui bolid luxos, un Rolls Royce de peste 100.000 de euro, primit cadou de mireasă de la Gigi Becali. Acesta este cel de-al doilea cadou costisitor pe care Alina Vidican l-a primit astăzi. Primul fiind un Porche pe care Cristi Borcea i l-a daruit proaspetei sale sotii.

Chiar dacă mirele şi-a dorit foarte mult că el să conducă maşina, Gigi Becali a vrut să fie naş până la capăt.  

1 milion de euro costul întreg al acestui eveniment, 600 de euro meniul pentru fiecare invitat, iar 6000 de euro aranjamentele de la restaurant, cam acestea ar fi primele cifre vehiculate în legătură cu această nuntă.


Update:


La ora 18:30 mirii şi naşii au ajuns la locaţia din Otopeni.

Culorile petrecerii vor fi alb şi crem, iar cei 600 de invitaţi aşteptaţi la petrecere vor avea la dispoziţie 600 de persoane care să-i servească şi să-i supravegheze. Invitaţii vor mânca: homari, languste, scoici, calamari, fructe de mare, sparanghel cu portocale, morcovi şi ciuperci, foie gras, salată de creveţi cu avocado, trufe, sorbet de lime şi muşchi de vită de Monaco cu sos Merlot, informeaza Click.ro. Mai mult, mirele Cristi Borcea a adus şi o echipa de turci, care vor face cafea la nisip.

În plus, după 12 noaptea va fi amenajat, afară, la piscină, un colţ cu mâncare tradiţională românească, care va conţine purceluşi de lapte, berbecuţi la proţap, sărmăluţe...

Tortul realizat din mousse de ciocolată albă cu şampanie şi zmeură este decorat cu orhidee, are 2 metri şi cântăreşte cel puţin 50 kg. În privinţa băuturilor, va exista tot ce îşi poate dori un invitat. Şampania va fi una scumpă, fină: Dom Perignon. Tot la nunta lui Cristi cu Alina va exista şi un colţ oriental, unde domnii vor putea fuma narghilea şi trabucuri. Naşul Gigi Becali şi-a dorit în mod special ca la petrecere să fie adusă o cubaneză care să ruleze trabucurile invitaţilor, dorinţă ce i-a fost imediat împlinită.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro