Andra şi Cătălin Măruţă au devenit părinţi în această dimineaţă, când s-a născut David, primul lor bebeluş.
Andra şi Cătălin Măruţă au devenit părinţi în această dimineaţă, când s-a născut David, primul lor bebeluş.
Astăzi, la ora 10:00, Andra a adus pe lume un baieţel, David, care a primit nota 10 la naştere. David a cântărit la naştere 3,760 kg şi 54 de centimetri şi s-a născut cu zâmbetul pe buze.
„Toată sarcina a fost pentru noi un prilej de bucurie continuă. Am trăit clipe deosebite în fiecare dimineaţă când mă trezeam şi ştiam ca îl am pe David în burtică. Însă, cea mai mare bucurie e atunci când îţi vezi copilul şi îl poţi lua în braţe, pentru prima dată. E un moment unic pe care nu cred ca îl voi uita niciodată”
„Naşterea primului copil este un moment special pe care nu îl pot exprima în cuvinte. Sunt foarte fericit şi mândru. Îi mulţumesc în special domnului doctor Poiana şi întregii echipe de la Regina Maria", a declarat Cătălin.
Andra şi Cătălin Măruţă s-au căsatorit in 2008, pe 23 august, la Târgu Jiu, chiar de ziua Andrei.