Alexandra Măceşanu, înscrisă în catalog alături de colegii din clasa a 10-a
Actualitate · Stirea zilei / 09.09.2019

Alexandra Măceşanu figurează în continuare ca elevă a Liceului „Mihai Viteazul” din Caracal. Colegii i-au păstrat și locul în bancă liber.

Colegii de clasă au ţinut să arate că n-au uitat-o şi au venit la festivitatea de deschidere a anului şcolar purtând tricouri cu chipul Alexandrei, relatează Mediafax.

„Alexandra este eleva noastră, pentru că nu avem ceva oficial. Nu putem spune că nu mai este pentru că nu avem ceva oficial din parte autorităţilor. În acest moment, ea este dată dispărută, dar noi i-am păstrat locul ei în bancă. Colegii ei o aşteaptă. Azi am fost în clasa unde învăţa Alexandra şi colegii ei erau atât de frumoşi! M-au impresionat şi mi-aş dori ca în cazul ei să se întâmple o minune dumnezeiască şi să fie iar printre noi"
, a declarat Valentina Ciulavu, managerul Liceului „Mihai Viteazul" din Caracal.

Managerul liceului a spus că Alexandra a absolvit clasa a 9-a cu medie peste 9. „Atunci când am aflat că Alexandra a dispărut, nu mi-a venit să cred că s-a întâmplat aşa ceva cu un copil al şcolii noastre. M-am dus direct la catalog şi am văzut că absolvise clasa a 9-a cu medie peste 9 şi am zis clar că nu este vorba de un copil cu alte preocupări. Nu îmi vine să cred nici azi că Alexandra nu este cu noi"
, a adăugat directorul Liceului "Mihai Viteazul" din Caracal.

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor din Caracal, a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu şi apoi a ars-o. Analiza specialiştilor INML a arătat că oasele găsite în cazanul din curtea lui Dincă au ADN-ul minorei, însă familia Alexandrei a cerut o altă expertiză în străinătate.

Mama Alexandrei Măceşanu a transmis, într-un mesaj video, că simte că fiica sa încă trăieşte şi cerea autorităţilor să-şi facă datoria şi să încerce s-o găsească. Mama fetei a spus că, dacă Alexandra este într-adevăr moartă, speră ca cei care au greşit să plătească.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro