Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea în aproape toată țara
Administrația Națională de Meteorologie a emis în urmă cu puțin timp o avertizare de vreme rea.
Avertizarea ANM vizează intervalul 5.00 și 22.00 de sâmbătă, 27 ianuarie, și cuprinde aproape toată țara: vor fi intensificări ale vântului în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei și sudul Banatului.
În Carpații Occidentali, Meridionali și de Curbură va viscoli, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m.
Cod galben de vreme rea: va ninge viscolit în Transilvania
În Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei și sudul Banatului, vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 55 până la 65 km/h. În Transilvania, vor fi intervale de timp în care va ninge viscolit.
În Carpații Occidentali, Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări cu rafale care vor ajunge la 90km/h, chiar și 110 km/h, iar vizibilitatea va fi redusă.
Intensificări ale vântului vor mai fi și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 ianuarie) în Carpații Meridionali și de Curbură, cu viteze de 60 până la 80 km/h.
Care sunt județele vizate:
Bihor, Cluj, Mureș, Arad, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș și Arad.