Stela Popescu a murit în urma unui accident vascular cerebral
Actualitate / 24.11.2017

Actriţa a murit din cauza unul accident vascular cerebral masiv şi era decedată de aproximativ 12 ore când a fost găsită.

Potrivit unor din Poliţie citate de News.ro, care au invocat rezultatele necropsiei, este posibil ca accidentul să se fi produs în urmă cu 2-3 zile. Aceleaşi surse afirmă că actriţa decedase cu aproximativ 12 ore înainte de a fi găsită.

Stela Popescu nu avea leziuni externe.

Imagini de la un eveniment la care actriţa a participat în urmă cu două zile o arată agitată, confuză şi cu un discurs incoerent, notează News.ro.

Stela Popescu, care peste o lună ar fi împlinit 82 de ani, a fost găsită moartă, joi, în locuinţa sa, de către fiica sa adoptivă, care a sunat la 112.


La faţa locului au fost trimise două echipaje SMURD (tip B şi C), însă actriţa era decedată, nemaiputând fi făcute manevre de resuscitare.

Poliţia Capitalei a anunţat că a deschis dosar penal pentru moarte suspectă, conform procedurilor, în condiţiile în care actriţa a fost găsită decedată în locuinţă. Dosarul penal a fost deschis de către Serviciul Omoruri.

"Cercetările sunt efectuate de către compartimentul Morţi Suspecte din cadrul Serviciului Omoruri, sub coordonarea Parchetului de pe langa Tribunalul Bucureşti"
, a precizat Poliţia Capitalei.

Surse din rândul anchetatorilor spun că rudele le-au declarat poliţiştilor că actriţa suferea de diabet, fără a fi cunoscută cu alte boli.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro