Relaxarea restricțiilor anunțată pe 15 mai vine cu responsabilități noi pentru saloanele de coafură/cosmetică.
Pentru ca acestea să poate funcționa începând cu data de 15 mai, autoritățile au anunțat care ar putea fi regulile pe care trebuie să le respecte după ieșirea din starea de urgență și trecerea la starea de alertă.Măsurile anunțate sâmbătă de INSP vizează mai multe domenii de activitate, printre care saloanele de înfrumusețare și frizeriile.
Reguli de organizare și desfășurare a activităților de îngrijire personalăîn spațiile special destinate
1 Prin activitatea de îngrijire personală se înțelege activitatea desfășurată în spații special destinate pentru frizerie, coafură, manichiură, pedichiură și cosmetică.
2. Accesul la aceste servicii se realizează cu programare prealabilă, astfel încât să nu existe persoane în așteptare în interiorul incintei, asigurându-se o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client și o distanță minimă de 2 m, între oricare 2 persoane apropiate;
3. La efectuarea programării, clientul va fi informat asupra faptului ca accesul în interiorul incintei se va realiza doar după verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 370, sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii și cu dezinfecția mâinilor. Operatorul economic are obligația de a pune la dispoziție materialele și substanțele necesare.
4. Personalul angajat are obligația de a purta în permanență mânuși și mască, iar după fiecare client se va proceda la dezinfectarea instrumentarului și suprafețelor de lucru.
5. Măștile de protecție utilizate de personal vor fi schimbate la un interval de cel mult 4 ore, iar mânușile vor fi dezinfectate după fiecare client.
6. Incinta va fi aerisită la un interval de cel mult 2 ore.
Citește și: Platforme educaționale online pentru elevi. Ce recomandă Ministerul Educației și Cercetării
De asemenea, un alt punct de interes îl reprezintă cabinetele stomatologice.
Reguli pentru desfășurarea activității în cabinetele stomatologice
Pacienții cu simptomatologie de viroza respiratorie, pacienții aflați în izolare/carantină sau pozitivi/confirmați cu Coronavirus SARS-CoV-2 (COVID-19) pot fi tratați doar în cabinetele stomatologice desemnate.
Masuri generale pentru desfășurarea activității in cabinetele stomatologice:
-Evitarea pe cât posibil a contactului cu personalul (nu strângeți mâna, mențineți o distanță de mai mult de 1,5 m în timpul unei discuții, etc);
-În afara manoperelor de tratament, evitarea pe cât posibil a contactului cu pacientul;
-Permiterea accesului în camera de tratament doar a pacientului, cu excepția situațiilor speciale (copii, persoane dependente etc), caz în care se va limita accesul la o persoană însoțitoare;
-Nu se permite staționarea în sala de așteptare și se recomandă dezinstalarea oricărui aparat de cafea și/sau dozator de apă, eliminarea revistelor, pliantelor, jucăriilor, etc;
-La intrarea în cabinetele stomatologice vor fi amplasate dispensere cu soluții dezinfectante (antiseptice pe bază de alcool);-Dezinfecția regulată a mânerelor ușilor, salii de așteptare, recepției;
-Dezinfecția toaletei după utilizarea acesteia de către un pacient;-Este recomandată plata cu cardul si dezinfecția POS.
Citește și: Când se vor deschide mall-urile. Ce precizări a făcut premierul Ludovic Orban
Echipament de protecție:
-Personalul va utiliza echipament de protecție –mască chirurgicală, vizieră și mănuși.
-Pentru procedurile generatoare de aerosoli se va folosi masca tip FFP2/3 sau echivalent.
După fiecare pacient se va efectua:
-Aerisirea camerei de tratament;
-Dezinfectarea riguroasă a suprafețelor (unit dentar, blat de lucru etc.), cu dezinfectant de suprafață conform standardelor;
-Dacă există o contaminare vizibilă pe suprafețe, se va îndepărta mai întâi cu o cârpă umedă (apă), de unică folosință cu apă și săpun;
-Dezinfecția cu alcool 80 % a tuturor dispozitivelor medicale care nu sunt rezistente la sterilizare cu aer cald. Dacă există o contaminare vizibilă pe dispozitive, aceasta trebuie mai întâi îndepărtată cu o cârpă umedă (cu apă) sau cu o cârpă de unică folosință, apă și săpun. Pentru un dispozitiv medical (sau părți ale acestuia) care nu este rezistent la alcool se folosesc șervețele de curățare și dezinfectare pentru suprafețe sensibile;
-Este de preferat utilizarea unor materiale de curățare de unicăfolosință, cât mai mult posibil;
-Dezinfectarea aspiratorului și a scuipătoarei;
-Dezinfectarea completă a unitului stomatologic cu dezinfectant cu efect virucid, prin pulverizare;
-Sterilizarea completă a pieselor înainte de reutilizare (autoclav) sau utilizare de piese de unică folosință;
-Schimbarea măștii, mănușilor, curățarea și dezinfectarea vizierei;
-Spălarea mâinilor cu apă și săpun sau dezinfecția cu soluție hidroalcoolică înainte de a pune altă pereche de m