Povestea unei supraviețuitoare: Momentul emoționant în care o femeie rătăcită 17 zile în pădure a fost găsită de salvatori
O femeie de 35 de ani din Hawaii, plecată într-o drumeţie montană şi dispărută timp de 17 zile, a fost găsită în viaţă pe fundul unei râpe.
O instructoare de yoga a supraviețuit timp de 17 zile după ce s-a rătăcit în pădure. În momentul în care a putut vorbi la telefon cu părinții săi după ce a fost salvată, ea a izbucnit în lacrimi.
Amanda Eller, în vârstă de 35 de ani, trăiește în orașul Haiku din insula hawaiană Maui. Ea a suferit o accidentare și a fost scoasă de pe fundul râpei din rezervația Makawao cu o platformă ridicată la bordul unui elicopter și apoi transportată la un spital.
Amanda a dispărut pe 8 mai, în timpul unei drumeții montane. Autoritățile au descoperit mașina ei, o Toyota RAV4 de culoare albă, într-o parcare din pădure, iar înăuntru se aflau telefonul său mobil și portofelul. Cheia mașinii era ascunsă sub roata din față de pe partea șoferului. Partenerul de viaţă al Amandei Eller a fost ultima persoană care o văzuse pe tânăra femeie înainte de a semnala dispariţia ei în faţa autorităţilor.
Sute de voluntari au participat la operațiunea de salvare, iar părinții femeii au anunțat că oferă o recompensă de 10.000 de dolari pentru a încuraja eforturile de căutare, relatează Daily Mail. Dispariţia ei, semnalată pe 8 mai, a generat o amplă acțiune de solidaritate, cu donaţii de peste 70.000 de dolari, ce au permis demararea căutărilor pe calea aerului.Îmbrăcată doar într-un top subțire și o pereche de pantaloni de yoga, Eller a fost găsită la aproximativ 6,5 kilometri distanță de locul în care își lăsase mașina. Când salvatorii au depistat-o, ea suferise arsuri solare severe, avea un picior rupt după ce a căzut de la șase metri de pe o stâncă și făcuse răni la tălpi pentru că mersese desculță după ce și-a pierdut încălțămintea în timp ce se lupta să scape cu viață dintr-o inundație puternică. Eller a reușit să supraviețuiască dormind în vizuina unui porc mistreț și mâncând molii, scrie ziarul citat.
"Amanda Eller este vie!", se arată într-un mesaj publicat vineri pe pagina de Facebook dedicată operaţiunilor de căutare a tinerei. "Amanda a fost găsită. Ea s-a rătăcit şi era blocată într-o râpă, după ce s-a rănit uşor în pădure (...) Între două cascade, pe fundul unei râpe adânci şi lângă albia unui izvor", continuă mesajul. O imagine publicată pe Facebook arată cele două glezne ale tinerei femei, acoperite de echimoze. "Ultimele 17 zile au fost cele mai grele din viaţa mea şi aceasta a fost cu adevărat o călătorie spirituală importantă", a declarat femeia, plângând, într-o înregistrare video realizată în spital şi publicată pe aceeaşi pagină de Facebook.