6
Polițist adoptiv: Povestea agentului care a înfiat o fetiță salvată într-o intervenție
Actualitate · Social / 07.12.2020

„Va fi mereu cu noi, va fi iubită, va fi îngrijită“, a promis locotenentul Brian Zach după ce a adoptat o fetiță de doi ani aflată într-o situație critică.

Martie 2018. Locotenentul Brian Zach se afla într-o tură de noapte când a primit un apel de la dispeceratul departamentului de poliție din Kingman, Arizona (Statele Unite). Când s-a raportat că e vorba de o fetiță de doi ani, victima unui abuz în familie, mintea lui a fost imediat inundată de amintirea copleșitoare a unui caz care îl bântuia din 2011 - o fetiță de numai un an și o lună fusese victima unei crime.

"Nu am reușit să salvez acea fetiță. Kaila a fost a doua mea șansă"
, a povestit Zach pentru People. Așa că în noaptea aceea din martie 2018, când a auzit apelul, n-a ezitat și a pornit spre locul indicat.

Cea mai drăguță fetiță din lume


Zach, în vârstă de 39 de ani, a ajuns imediat la fața locului și a salvat-o pe Kaila. Acum, la doi ani și jumătate de la acea intervenție, ea face parte din familia lui - polițistul și soția sa, Cierra, au adoptat-o în luna august.

"Era cea mai drăguță fetiță din lume și mi s-a lipit imediat de inimă. Mi-a luat mâna, a pus-o pe picioarele ei și mi-o ținea așa, de parcă era un animal de companie"
, a povestit Zach.

În noaptea aceea, locotentul a stat cinci ore cu Kaila. Fetița a fost preluată din familia ei de serviciile sociale, din cauza numeroaselor răni și vânătăi pe care le avea pe corp, urme ale bătăilor îndurate. Era deja a treia oară când se întâmpla asta. A fost dusă la un spital din las Vegas pentru că avea o fractură craniană, o hemoragie pe creier și un umăr dislocat.

În acest timp, Zach se tot gândea la un plan ca să o poată lua la el acasă. "M-am dus acasă și i-am zis soției despre o fetiță adorabilă pe care am întâlnit-o și că doream să o iau la noi. În ultimii 15 ani, dacă soția ar fi pus deoparte un dolar pentru fiecare dată când i-am zis asta, am fi fost destul de bogați"
, a spus polițistul.

Soluția înrudirii fictive


De data aceasta, lucrurile au mers altfel - când conducerea i-a spus că nu reușea să găsească un loc potrivit pentru Kaila, el a fost foarte bucuros să o ajute: "Când au luat-o, doreau să o dea mai întâi în plasament unei familii. Dar dacă nu-i găseau o familie, putea ajunge la un orfelinat. Ce au putut totuși să facă a fost să folosească relația noastră care s-a format în prima noapte pentru ceea ce se numește înrudire fictivă."

Conform Biroului Departamentului de Servicii de Sănătate și Servicii Sociale pentru Copii, înrudirea fictivă este situația în care un copil este lăsat cu un prieten apropiat al familiei.

Procedura a mers bine, iar lucrurile s-au mișcat destul de repede: s-au cunoscut într-o sâmbătă, iar miercuri seară fetița era la ei acasă. "Cum am deschis ușa mașinii, fața i s-a schimbat. M-a recunoscut și a venit la mine, m-a luat de mână și am mers în casă", a povestit polițistul.

Kaila s-a împrietenit repede cu Zach, Cierra și cei doi copii ai acestora, Raina (19 ani) și Trevin (17 ani), însă viitorul era neclar, întrucât cazul de abuz în care era implicată nu fusese încă soluționat - fetița nu era a lor și nu puteau face vreun plan. "Era clar că ne atașasem de ea. Ar fi fost devastator pentru noi dacă ar fi dus-o înapoi", a mărturisit Brian Zach.

"Va fi mereu cu noi"


În cele din urmă, autoritățile au stabilit că fetița nu trebuie adusă din nou în familia sa biologică pentru că aceasta demonstrase în mai multe rânduri că nu o poate îngriji corespunzător, dimpotrivă. Astfel, drumul spre micuței spre noua ei familie era și mai neted. "Când familia sa nu a reușit să îndeplinească toate criteriile pentru ca ea să îi fie înapoiată, am știut că această fetiță avea nevoie de dragoste, avea nevoie de o familie", a spus polițistul.

Citește și: Ce înseamnă libertatea. Povestea vulpiței care a scăpat din ferma unde urma să fie jupuită de blană


Kaila, care va împlini cinci ani în ziua de Anul Nou, a fost adoptată de familia Zach pe 18 august, iar de atunci se bucură de toate condițiile din căminul primitor în care a ajuns. "Va fi mereu cu noi, va fi iubită, va fi îngrijită", a promis noul ei tată.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro