Cele mai bune locuri de muncă din Anglia: Vacanțe nelimitate, program flexibil și frigiderul plin cu bere!

Social / 20.05.2019

O agenție de marketing a urcat pe locul 9 în topul celor mai buni angajatori din Marea Britanie. Beneficiile pe care le oferă sunt ieșite din comun.

Cine nu și-ar dori un loc de muncă în care primești vacanțe nelimitate, în care îți faci programul cum îți convine, în care nu ai un șef care să stea cu ochii pe tine și cu un frigider plin de bere? Nu-i de mirare că Reddico, o agenție de marketing care le oferă angajaților aceste condiții, a urcat în top 10 al celor mai buni angajatori din Marea Britanie.

Dave Hatton, unul dintre angajați, a explicat pentru Daily Mail de ce consideră compania în care lucrează că este important să ofere asemenea beneficii: "Este cu totul altceva. Ideea e că toți suntem adulți și este vorba despre respect. Tot ce trebuie să faci e să te asiguri că nu încurci un alt membru al echipei."


Luke Kyte, șeful de operațiuni al agenției, a decis să urmeze calea deschisă de companii precum Netflix și Virgin Management, lăsând angajații să-și ia oricât de mult timp liber simt nevoia. "Cele mai multe afaceri merg pe nouă ore de muncă timp de cinci zile, dar nu oricine dă cele mai bune rezultate așa. Este un mix variat între timpul pe care oamenii îl lucrează aici, în funcție de stilul lor de viață, dar în final numărul de ore pe care îl prestează e aproape similar cu cel al unei săptămâni medii de lucru", a explicat el.


Reddico a fost numit cel mai bun angajator din comitatul Kent, iar politica relaxată față de modul de lucru a contribuit la creșterea profitului, notează Daily Mail. Schimbarea a survenit după ce compania înființată în 2012 le-a cerut angajaților să participe la un studiu care a dezvăluit că aceștia erau destul de nemulțumiți. "Chiar dacă aveam deja niște chestii drăguțe, precum o masă de ping-pong și frigiderul cu bere, nu asta își doreau oamenii. Am înțeles că aveam prea multe reguli și prea puțină flexibilitate", a spus Kyte.


Acesta a introdus ideea vacanțelor nelimitate, a numărului flexibil de ore lucrate și a lucrului fără șefi, iar de atunci angajații vin cu plăcere la serviciu. Șefii au fost înlocuiți de "lideri de departament" și de "antrenori", ceea ce înseamnă că există o conducere care se supervizează activitatea și face recomandări, nu o autoritate reală.

Punând decizia în mare măsură la nivelul angajaților, firma le-a demonstrat acestora că are încredere în ceea ce fac și că se bazează pe responsabilitatea lor. Și, așa cum era de așteptat, nu au profitat în mod neproductiv avantajele primite, dimpotrivă, unii chiar nu au simțit nevoia să se bucure de libertatea extinsă. "Oamenii vor doar să fie reasigurați că nu-i o problemă dacă vor să-și ia o vacanță. Ne supraveghem oamenii ca să fim siguri că își iau suficient timp liber, ceea ce este foarte important", a explicat șeful de operațiuni.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro