Când un copil autist, în vârstă de numai trei ani, a dispărut, familia sa a fost cuprinsă de panică. Băiețelul nu poate vorbi, așa că poliția a intrat imediat în alertă și a început căutările.
Era o zi de vineri obișnuită în Ponce De Leon, localitate din Florida, Statele Unite, când Marshal, un băiețel în vârstă de numai trei ani, a dispărut de acasă. Nu doar că este foarte mic, dar are autism și nu poate vorbi, așa că situația era extrem de gravă. Familia a intrat în panică și a anunțat poliția, iar vecinii au început și ei să-l caute prin cartier.Au dispărut și câinii
Singurul lucru bun în această poveste părea faptul că dispăruseră și câinii familiei, Nala și Buckwheat, ceea ce ducea spre ipoteza că Marshal era în compania lor. Însă nimic nu era sigur, iar părinții încercau să facă față șocului.
"Eram panicați", a povestit Kayla Stewart, mătușa lui Marshal, pentru WJHG/WECP, adăugând că le treceau prin cap tot felul de scenarii urâte.
Șeriful a postat un apel pe Facebook, iar localnicii s-au împărțit în mai multe echipe și au pornit în căutarea lor, cercetând zona. "În situații de acest gen căutăm să avem cât mai mulți oameni pe teren pentru a ajuta la cercetare. Minutele sunt foarte prețioase în căutarea unui copil", a declarat Corey Dobridnia, ofițer de relații publice la
"Gardienii" și-au făcut datoria
Din fericire, cazul s-a rezolvat în aceeași zi. O vecină, Carol Shelton, a văzut copilul după câteva ore, în acea după amiază, cam la un kilometru și jumătate, și a anunțat autoritățile. Marshal s-a aflat tot timpul în siguranță, alături de cei mai buni prieteni ai săi: într-adevăr, Nala și Buckwheat, devotații câini ai familiei, au mers după el. Când au văzut că acesta pleacă din curte, au mers după el și i-au stat tot timpul alături, protejându-l.
"Marshal era într-o stare bună când a fost găsit. Era un pic murdar pentru că mersese prin pădure, dar nevătămat și fericit", a spus Corey Dobridnia. "Câinii sunt vietăți loiale. Cred că au simțit că trebuie să stea cu el când au văzut că era singur. Instinctele lor au acționat. Au stat cu băiețelul și l-au păzit până când a fost localizat"
Familia lui Marshal este fericită acum, dar și foarte mândră de Nala și Buckwheat. "Și-au făcut datoria", a spus mama băiețelului.