Simona Halep a făcut marţi unul dintre cele mai bune jocuri ale sale din acest an 
Foarte mobilă şi agresivă, cu toate loviturile "în funcţiune" şi cu serviciul la un nivel acceptabil, Halep era greu de învins marţi, notează Mediafax. Românca a reuşit în această partidă din optimi cea mai bună evoluţie de la Miami Open şi, poate, una dintre cele mai bune din acest an, în condiţiile în care a întâlnit o adversară experimentată, care ştie bine jocul de tenis.

Statistica meciului reflectă echilibrul din teren: 34 de greşeli neforţate pentru Halep, 37 pentru adversară, 12-12 la lovituri câştigătoare, 4-2 la duble greşeli şi 64-61 la procentajul de reuşită a primului serviciu.


În faza următoare, Halep va juca împotriva jucătoarei americane Sloane Stephens, locul 45 WTA, care a eliminat-o, luni, cu scorul de 6-4, 7-6 (5), pe sportiva elveţiană Belinda Bencic, locul 34 WTA, după un meci de două ore şi opt minute.

Scorul întâlnirilor directe între Halep şi Stephens, 22 de ani, este egal, 2-2, românca impunându-se în ultimul meci, cu scorul de 6-4, 6-3, în optimile de finală ale French Open, ediţia 2014.

Prima partidă a avut loc la Barcelona, în turul I al ediţiei din 2012, când tot Halep a câştigat, cu 6-4, 6-4.


În 2013, în turul II al turneului de la Hobart şi în turul I al Australian Open, Stephens a câştigat cu 6-4, 6-0, respectiv 6-1, 6-1.

Calificarea în sferturile de finală ale Miami Open este recompensată cu un premiu de 112.270 de dolari şi cu 215 puncte WTA.

După ce Maria Şarapova a fost eliminată în turul secund al Miami Open, Simona Halep poate reveni pe locul 2 mondial, ocupat acum de rusoiacă, dacă va câştiga turneul din Florida.


Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro