Simona Halep s-a calificat în optimi la Indian Wells
Românca a învins-o în două seturi, 6-2, 6-4 pe Ekaterina Makarova, locul 32 WTA şi s-a calificat în optimile turneului de la Indian Wells, competiţie de categorie Premier Mandatory, dotată cu premii de peste 6,2 milioane de dolari.
Simona Halep a controlat primul set, unde a pierdut doar game-uri. În actul secund românca a început perfect şi a condus cu 2-0. Makarova a revenit şi a egalat la 2, apoi fiecare şi-a câştiga serviciul până la 5-4, moment în care Simona, a cerut intervenţia lui Darren Cahill, australianul venind la bancă şi discutând cu eleva sa. A urmat ultimul game pe serviciul Makarovei, meciul fiind închis cu o lovitură direct câştigătoare, relatează Mediafax.Cu doar 14 erori neforţate, faţă de 26 ale rusoaicei Makarova, Simona Help leagă în premieră după turneul de la Sydney două victorii consecutive, după ce în turul al doilea la Indian Wells a învins-o pe Vania King, notează agenţia citată.
Meciul a durat o oră şi 5 minute, iar pentru un loc în sferturile de finală, Simona Halep va juca împotriva Barborei Strycova, din Cehia, locul 37 WTA.
Foto: Hepta