Secția de nou născuți a Maternității Bucur beneficiază de un incubator nou, prin campania “Grijă pentru copii”
Maternitatea Bucur este beneficiara primei donații din cadrul campaniei „Grijă pentru copii”, lansată de Dorna alături de asociația Salvați Copiii, în toamna acestui an. Noul incubator reprezintă primul echipament medical pe care maternitatea îl primeşte în ultimii cinci ani de activitate.
Prin campania „Grijă pentru copii”, care a început pe 15 septembrie anul acesta, Dorna, alături de asociația Salvați Copiii, susține proiecte care au ca scop prevenirea cauzelor prematurității și îmbunătățirea condițiilor de îngrijire a nou născuților prematur. Prima tranșă aferentă campaniei – în valoare de 30.000 EUR – a fost transferată către asociație în scopul dotării cu echipamente performante a spitalelor aflate pe lista de priorități.Pentru stabilirea acestei liste au fost investigate necesitățile din spitale și maternităti, iar maternitatea Bucur a fost identificată printre unitățile cu nevoie urgentă de suport. Conform datelor furnizare de către medicii de la maternitate, din totalul de 2480 de nașteri înregistrate anul trecut, 327 au fost nașteri premature.
Astfel, echipamentul medical, un incubator donat maternității Bucur, va fi un ajutor important atât pentru cadrele medicale din secția de nou născuți, cât și pentru copii și mamele lor.
Urmatoarele donații vor fi anunțate în luna ianuarie a anului 2014.
Maternitatea Bucur este catalogată ca o maternitatea de capacitate medie, de grad III, care primeşte pacienţi din București, sectoarele 3 si 4, dar şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu. Mai mult, din anul 2011, de la desființarea Spitalului Clinic Caritas, pacienții acestuia au fost preluați de maternitatea Bucur, ceea ce a mărit considerabil numărul de solicitari.
Dorna a lansat campania „Grijă pentru copii” în toamna acestui an, cu scopul de a dota cu echipamente de specialitate cât mai multe maternități din România, ajutând astfel la îngrijirea nou născuților prematur.
În România, conform datelor statistice oferite de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului (IOMC) „Alfred Rusescu”, unul din zece copii se naşte prematur, având nevoie de atenţie specială chiar din prima oră de viaţă.
Naşterea înainte de termen îi lasă bebeluşului mai puţin timp pentru dezvoltarea şi maturizarea intrauterină, printre consecinţe numărându-se greutatea scăzută la naştere şi riscul crescut de apariţie a afecţiunilor medicale, inclusiv respiratorii, digestive sau oftalmologice.