Hotelul Radisson Blu din Bucuresti, cel mai mare hotel de cinci stele din România, a anuntat ieri numirea lui Bert Fol în functia de Director General al hotelului , preluând conducerea de la Yilmaz Yildirimlar care a fost promovat ca Director Regional Park Inn by Radisson, in Russia.
Dl. Bert Fol beneficiaza de o îndelungata experienta de peste 30 de ani
în domeniul hotelier, din care mai bine de 22 de ani ocupând functia de
Director General in cadrul unora dintre cele mai imporante lanturi
hoteliere internationale. Dl. Fol este în prezent un membru valoros al
echipei Carlson Rezidor Hotel Group. Pana la momentul actual acesta a
ocupat pozitia de General Manager în cadrul unuia dintre cele mai
luxoase hoteluri de cinci stele din Moscova.
Aceasta schimbare de management a avut loc ca urmare a faptului ca
Yilmaz Yildirimlar, cel care a ocupat pozitia de Director General al
hotelului timp de 5 ani si pe cea de District Director Europa de Sud Est
din 2011, a facut un pas important în dezvoltarea carierei sale în
cadrul Carlson Rezidor Hotel Group fiind promovat ca Director Regional
al lantului de hoteluri Park Inn, in Rusia. Radisson Blu Hotel,
Bucuresti este unul dintre cele mai de succes hoteluri ale grupului
Carlson Rezidor Hotel Group din Europa Centrala.
Mai mult decât atât, în
2010 hotelul a obtinut premiul “Hotelul Anului” în cadrul grupului
international din care face parte. Asadar noul Director General va avea
ca prioritate mentinerea standardelor înalte si chiar dezvoltarea lor
precum si consolidarea pozitiei de lider al pietei locale.