Fosta soție a pilotului Adrian Iovan i-a spus băiețelului o poveste emoționantă despre cum și-a dat viața tatăl său.
Creatoarea de modă, a declarat, joi, că i-a spus copilului pe care îl are din căsătoria cu Adrian Iovan că "tatăl lui este un erou şi că a murit pentru a salva oameni". "I-am spus o poveste despre eroi, cum îi plac lui eroii şi cum eroii fac bine şi că tatăl lui este un erou şi că a murit pentru a salva oameni", a relatat Romanița Iovan, la Academia de Aviaţie, unde joi a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit al pilotului.
Romaniţa Iovan a venit la Academia de Aviaţie împreună cu fiica pilotului dintr-o altă căsătorie, alături de care se ocupă de funeralii.
De la Academia de Aviaţie, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Adrian Iovan a fost dus la capela cimitirului Sf. Ilie. Înmormântarea va avea loc vineri la prânz, la Cimitirul Bellu Catolic, relatează agenția Mediafax.
Adrian Iovan avea o relaţie specială cu Albert, fiul său şi al Romaniţei Iovan. După divorț, ei păstrau o relație bună, de dragul băieţelului lor în vârstă de şapte ani.
În ziua în care pilotul şi-a pierdut viaţa, Albert avea program cu tatăl său şi se afla în vila din Otopeni a lui Iovan. Pilotul i-a spus fiului său, în momentul în care a plecat de acasă, să-l aştepte, că se duce la muncă, dar se întoarce cât de repede poate.
Potrivit unor apropiaţi ai lui Adrian Iovan, medicii care au supravieţuit le-au spus că în ultimele clipe în care a fost în viaţă, pilotul s-a gândit doar la fiul său. "Ne-am interesat şi am aflat ce a făcut în ultimele clipe. Deja îşi pierduse cunoştinţa şi, cu lacrimi în ochi, şi-a strigat fiul continuu. Spunea <<Albert, te iubesc>>, <<Albert, te iubeşte tata!>>", a declarat pentru Cancan una dintre rudele lui Adrian Iovan.
Pilotul Adrian Iovan avea 55 de ani şi o carieră de peste 30 de ani ca pilot. După pensionare, el le preda studenţilor din anii terminali ai Şcolii de Piloţi şi pilota avioane de mici dimensiuni.
În urma accidentului din Apuseni a murit şi Aurelia Ion, ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti. Ea a fost avansată post-mortem la gradul de locotenent şi a fost înmormântată joi, cu onoruri militare, în Cimitirul Ghencea Militar III.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
În urma accidentului au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de un pădurar, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.
Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.
Foto: Mediafax