Regulile pe care Florin Busuioc trebuie să le respecte după infarct: „Poate fi necesară repetarea operației”
Actualitate / De Daniel Dumitrescu, 08.11.2018

Actorul și prezentatorul TV va trebui să respecte cu strictețe câteva reguli după infarctul suferit marți seară.

Florin Busuioc a fost transportat cu un elicopter în Bucureşti, miercuri după-amiază, la Institutul de Boli Cardiovasculare CC Iliescu, după ce a fost resuscitat de trei ori de un echipaj SMURD și operat de urgență, pentru montarea unui stent, la Spitalul Judeţean Craiova. Starea de sănătate a actorului în vârstă de 56 de ani este stabilă în prezent.

Medicul Tudor Ciuhodaru a explicat pentru ziarul Libertatea care sunt regulile pe care orice pacient cu bypass sau stent trebuie să le respecte. "
Sunt două lucruri esenţiale pentru ca tratamentul obstrucţiei vaselor coronare prin proceduri intervenţonale de revascularizaţie (bypass sau implantarea unui stent) să fie eficient şi să ofere pacientului posibilitatea unei vieţi normale:
1. schimbarea modului de viaţă prin reducerea stresului, oprirea fumatului, scăderea colesterolului şi al glicemiei, controlul tensiunii arteriale ce duce la tratarea simultană a factorilor de risc coronarian.
2. respectarea corectă, zi de zi, a tratamentului medicamentos antiagregant plachetar indicat de medic"
, a spus Ciuhodaru.

Medicul a precizat că poate fi necesară repetarea operației sau revascularizarea intervențională dacă artera sau vena utilizată ca grefă se îngustează sau dacă un nou blocaj se dezvoltă în alte artere care anterior erau sănătoase.

Ciuhodaru a explicat că după refacere nu există nici o contraindicaţie în ceea ce priveşte călătoria cu avionul. "Pacientul nu trebuie să anunţe la control pe aeroport că are implantat un stent sau chiar mai multe astfel de dispozitive. De asemenea, se pot face lucrări stomatologice sau intervenţii chirurgicale noncardiace. Însă, în aceste condiţii, pacientul trebuie să întrerupă antiagregarea plachetară sau tratamentul anticoagulant dacă survine o astfel de situaţie"
, a precizat medicul citat de Libertatea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro