7
Rase de pisici blânde – Top 8 al celor mai prietenoase
În general, pisicile sunt blânde și independente și se simt depășite doar când apar oameni sau animale pe care nu le cunosc. Însă, totul depinde de pisică. Unele constituie veritabili rivali pentru câini, fiind la fel de prietenoase și afectuoase.
Personalitatea pisicii tale poate fi modelată de o serie de factori, foarte important fiind cât de devreme a fost socializată și locul în care își petrece primele luni de viață.
Top 8 al celor mai prietenoase rase de pisici
De asemenea, genetica joacă un rol imens. Vă întrebați ce rase de pisici tind să fie cele mai prietenoase? Iată un top 8 al celor mai prietenoase rase de pisici.
1. Persană
Cunoscută pentru blana sa pufoasă, fața netedă și dragostea de a se întinde ore întregi, pisica persană a fost denumită „mobilier cu blană”. Este una dintre cele mai prietenoase rase de pisici din lume. Jucăușă și docilă, pisica persană este ideală pentru familiile care au copii.
2. Ragdoll
Ragdoll (Păpușă de cârpă) este o rasă de pisici relativ nouă, care a fost crescută pentru prima dată în anii 1960 de către crescătorul de pisici persane/Angora, Ann Baker. Cunoscute pentru comportamentul lor pasiv și tendința de a rămâne relaxate când sunt ținute în brațe, pisicile din rasa Ragdoll au ochi albaștri și blana de culoarea siamezelor.
3. Siameze
Pisicile siameze se numără printre cele mai vechi rase din lume și au rolul de veritabili membri ai familiei. Deși faimoase pentru că au fost favoritele regalității din Siam, în anii 1800, ele sunt menționate în manuscrisele thailandeze care datează încă din 1350 d.Hr. Pisicile siameze sunt ușor de recunoscut: au ochii albaștri vii, fețele și labele întunecate și corpurile deschise la culoare. Se crede că au o colorație unică ce provine dintr-o formă de albinism parțial.
4. Maine coon
Cu o reputație de feline iubitoare și amabile, rasa Maine Coon este una dintre cele mai mari din lume. Practic, un soi de „câinele lumii pisicilor”. Originile exacte ale acestei pisici mari și prietenoase sunt necunoscute, dar se crede că a apărut pentru prima dată în statul Maine, din America de Nord (unde rămâne pisica oficială a acestui stat) dintr-un strămoș apropiat al pisicilor norvegiene de pădure sau al celor siberiene.
5. Sfinx
Puține alte rase de pisici rivalizează cu pisica sphynx când vine vorba de aspectul vizual impresionant. Considerată de unii dezamăgitoare, ca aspect, și extrem de dorită de alții, această pisică este foarte prietenoasă. Pisicile Sfinx nu au blană, au pielea zbârcită dar sunt blânde și caută frecvent căldura oamenilor. În general, când vin musafiri în casele unde există pisici Sfinx, ele ies în întâmpinarea acestora, fiind mai receptive la străini decât alte rase de pisici.
Pisicile Sfinx au nevoie de o rutină regulată de îngrijire a pielii și chiar mănâncă mai mult decât alte rase. De asemenea, nu ar trebui să li se permită niciodată să iasă afară din casă.
6. Abisinian
Datorită corpului său flexibil, gâtului arcuit elegant, părului scurt și urechilor largi, pisica abisiniană este considerată a fi una dintre cele mai vechi rase de pisici. Originile ei exacte sunt necunoscute.Pisicile abisiniene sunt distractive, jucăușe și arată o mare deschidere către oameni și situații noi.
7. Birmaneza
Birmanezele sunt pisicuțe curioase ce adoră să petreacă ore întregi privind lumea din jurul lor. De asemenea, au tendința de a fi prietenoase cu oamenii de toate vârstele.
Populară în America de Nord, de la mijlocul secolului al XX-lea, rasa provine de la o pisică singulară numită Wong Mau, care a fost importată din Birmania în 1930.
8. Scottish fold
Crescută pentru prima dată în Scoția, în anii 1960, rasa de pisici Scottish fold are urechile greu de confundat – ele se pliază înainte și în jos, ca la multe rase de câini. Are o natură jucăușă și relaxată și este o rasă de pisici foarte populară în America de Nord și Europa.
Sursa foto: Depositphotos