Punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului cu arome va fi interzisă

Actualitate / 25.02.2016

Punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului rulat cu aromă caracteristică sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie, va fi interzisă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri un proiect de lege care stabileşte condiţiile pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a celor conexe, în scopul preluării în legislaţia naţională a reglementărilor europene şi internaţionale promovate pentru reducerea consumului de tutun, îndeosebi în rândul tinerilor.

"Prin această lege ne asumăm şi formal termenul de 20 de mai ca termen de implementarea directivei. Legea merge în Parlament şi va intra în dezbatere parlamentară cu acest termen asumat de Guvernul României", a spus purtătorul de cuvânt al Executivului.


Dan Suciu a explicat că prin proiectul de lege se introduc noi condiţii privind ingredientele utilizate în fabricarea produselor din tutun, inscripţionarea şi prezentarea produselor din tutun, trasabilitatea, elementele de securitate şi comerţul transfrontalier la distanţă cu produse din tutun şi conexe.

El a mai adăugat că sunt reglementate ingredientele ce pot fi utilizate în produsele din tutun, precum şi nivelurile maxime ale emisiilor de gudron, nicotină şi monoxid de carbon.

Potrivit noului proiect de lege, va fi interzisă punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului rulat care au o aromă caracteristică, respectiv un miros sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie.


"Produsele cu aromă caracteristică al căror volum al vânzărilor la nivelul întregii UE reprezintă 3% sau mai mult într-o anumită categorie de produse vor fi interzise din 20 mai 2020. De asemenea, va fi interzisă punerea pe piaţă a tuturor produselor din tutun care conţin aditivi speciali, precum vitamine, cafeină, taurină şi creează astfel impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătăţii sau că prezintă riscuri mai mici pentru aceasta, dar şi a celor care conţin arome în capsule, filtru sau în alte caracteristici tehnice", precizează şi Biroul de presă al Guvernului într-un comunicat.


Mai mult, ministerul Sănătăţii poate adopta şi alte reglementări prin care să interzică vânzarea produselor din tutun sau celor conexe, din motive legate de situaţia specifică din România, cu condiţia ca interzicerea să fie justificată de necesitatea protecţiei sănătăţii publice.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro