Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea antifumat

Actualitate / 29.01.2016

Şeful statului a promulgat, vineri, legea care interzice fumatul în spaţiile publice, la două zile după ce judecătorii CCR au decis că actul normativ este constituţional.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 29 ianuarie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun", a anunţat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat citat de Mediafax.

Legea antifumat este constituţională, au decis miercuri judecătorii CCR în unanimitate, respingând sesizarea formulată de 33 de senatori, care au susţinut că, prin definirea spaţiului public închis, acest act normativ introduce o formă de discriminare.


Conform legii adoptate de Camera Deputaţilor, fumatul este interzis în "orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent".De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro