10
Patul care oprește sforăitul, soluția pentru somnul perfect. Dar costă cât o mașină!
Actualitate / 07.12.2018

Un pat inteligent care poate detecta sforăitul promite un somn liniștit. Odihna are, însă, prețul ei. Și e unul destul de piperat!

Patul dotat cu tehnologie de ultimă generație te poate face să nu mai vrei să ieși din așternuturi toată ziua. O companie italiană a conceput patul HiCan, cu o formă modernă, o reinterpretare a unui pat clasic și romantic.

Cu o lățime de 2,3 metri, patul king-size are un sistem home theatre, un receiver Marantz, subwoofer, un videoproiector 4K HD și un ecran video, totul pentru a-i asigura utilizatorului tot divertismentul de care are nevoie fără să renunțe la așternuturi.

HiCan controlează somnul prin intermediul senzorilor de prezență, greutate, temperatură, umiditate, calitate a aerului, lumină și a celor care măsoară nivelul de zgomot, dar monitorizează și ritmul bătăilor inimii și respirația, păstrând datele într-o arhivă electronică.


Sistemul detectează când cineva sforăie și începe să miște ușor partea superioară în care se află capul, eliberând căile respiratorii și asigurând un somn liniștit, relatează agenția Ferrari.

Patul memorează pozițiile de somn favorite ale utilizatorului și poate fi setat pentru funcționarea în mai multe moduri preferate - relaxare, citit, somn.

O alarmă inteligentă îi permite utilizatorului să se bucure de odihnă, măsurându-i faza cea mai sensibilă a somnului. Proprietarul poate modifica parametrii cu ajutorul unei aplicații multifuncționale și poate stinge sau aprinde luminile, poate urmări un film sau asculta playlistul preferat fără să coboare din pat.


Patul inteligent asigură tot confortul și poate fi integrat într-un sistem electronic de control al casei. Totul la un preț exclusivist care începe de la 36.000 de euro.


Foto: Hepta
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro