Dispariția Mădălinei Manole a șocat opinia publică și a generat numeroase controverse
În 2012, Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de omor în cazul Magdalenei Anca Mircea, cunoscută publicului drept Mădălina Manole, întrucât decesul acesteia "nu a fost consecinţa vreunei fapte prevăzute de legea penală".

Raportul de autopsie medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Ilfov a concluzionat că moartea Mădăline Manole a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute , ca urmare a intoxicaţiei cu carbofuran.


Potrivit anchetatorilor, Mădălina Manole s-a sinucis în dimineaţa de 14 iulie 2010, chiar de ziua ei de naştere, înghițind Furadan, un insecticid foarte toxic.

Cristian Sorin Urziceanu, bărbatul care i-a vândut substanța cântăreței, a fost condamnat, în 6 septembrie 2011, de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare.


Foto: Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro