O nouă librărie Cărturești s-a deschis în nordul capitalei
Cărturești este mai aproape de cititorii din nordul capitalei după deschiderea unei noi librării în cadrul Băneasa Shopping City. Spațiul de 600 mp se află la primul etaj al centrului comercial, lângă cinematograful Grand Cinema Digiplex – o vecinătate care a inspirat tema evenimentului de deschidere a librăriei.
Joi, 19 septembrie, de la ora 19:00, cititorii și cinefilii sunt invitați la dezbaterea "Cartea care face filmul", pornind de la titlul "Sunt o babă comunistă", alături de scriitorul Dan Lungu, regizorul Stere Gulea și “vocea filmelor”, Irina Margareta Nistor.
Extinderea Cărturești în zona de nord este un răspuns la numeroasele solicitări venite din partea clienților și este însoțită de provocarea stabilirii unui reper cultural într-un teritoriu privilegiat pe harta consumului din capitală.
Pentru deschiderea librăriei, s-a colaborat cu biroul de arhitectură Square One, care a realizat și conceptul altor spații Cărturești din București, Constanța și Iași. Amenajarea noii librării îmbină designul experimental cu sentimentul de familiaritate dat de brandul Cărturești. Pentru pereții îmbrăcați în rafturi ondulate, cu o dinamică nu doar spectaculoasă, ci și funcțională, arhitecții au fost inspirați de nostalgia călătoriilor în burduful autobuzelor, în timp ce sistemul fluid de iluminat și covorul creat special amintesc de liniile sinuoase ale scrisului de mâna și de petele de cerneală din caietele școlarilor.
Rafturile noii librării cuprind peste 31.000 de titluri de carte, muzică și film, dar și o selecție specială de ceaiuri, accesorii, papetărie și decorațiuni. Un loc deosebit este acordat designului românesc, reprezentat prin proiectul ROD (Romanian Design) care aduce la raft produse inovatoare în serie limitată: decoraţiuni interioare, accesorii şi obiecte vestimentare, obiect utilitar, fotografie, grafică şi jucării.
Alte două spații Cărturești urmează a fi deschise până la sfârșitul lunii octombrie, ridicând numărul librăriilor la un total de 16, în numai puțin de 9 orașe: București, Iași, Timișoara, Cluj, Brașov, Constanța, Arad, Suceava, Ploiești.
Cărturești este o librărie-concept, dedicată unei noi experienţe de cumpărare și promovare a cărţii şi a produselor culturale.