O nouă lege în Filipine: Absolvenții sunt obligați să planteze fiecare câte zece copaci
În unele zone ale Asiei se fac eforturi pentru a sprijini mediul și a rezolva problema gravă a poluării.
De exemplu, în Thailanda și Vietnam supermarketurile au început să împacheteze alimentele în frunze de bananier în loc de pungi de plastic, iar cele din Filipine le-au urmat exemplul. Atfel de gesturi aparent mici sunt cele care duc la schimbări majore.
Una dintre aceste schimbări este o nouă lege care a intrat în vigoare în Filipine. Pe lângă balurile și ceremoniile de absolvire, elevii și studenții din această țară insulară vor mai avea o tradiție.
Acest lucru se va întâmpla datorită unei legi care a fost adoptată de curând și care le cere absolvenților de școală generală, liceu și facultate să planteze zece copaci fiecare pentru a putea primi diploma de absolvire.
Legea a fost adoptată de forurile legislative din Filipine pe data de 15 mai. În afara faptului că va avea un impact pozitiv imediat asupra mediului, le va insufla tinerilor dorința de a proteja natura. Speranța este ca tinerii să dezvolte o abordare ecologistă, schimbare care să aducă modificări durabile pentru mediu pe termen lung și de-a lungul generațiilor.
"Cu peste 12 milioane de elevi care termină școala generală, aproape cinci milioane de absolvenți de liceu și 500.000 de absolvenți de facultate în fiecare an, această inițiativă, dacă este implementată corect, va asigura plantarea a 175 de milioane de copaci în fiecare an. În timpul unei generații, nu mai puțin de 525 de miliarde de copaci ar putea fi plantați datorită acestei legi
", a declarat Gay Alejano, inițiatorul legii și reprezentantul partidului MADGALO din Filipine, potrivit vice.com.
"Chiar și cu o rată de supraviețuire de numai 10%, acest lucru înseamnă că vor fi 525 de milioane de copaci de care tinerii se vor putea bucura în viitor", spune Alejano.
Dar cine se va asigura că elevii respectă legea? Departamentul de Educație și Comisia pentru Studii Superioare se numără printre instituțiile care vor ajuta la implementarea acestei legi pentru mediu.
Elevii sunt încurajați să planteze specii indigene de copaci care sunt adecvate mediului și climei în care elevii trăiesc. Plantarea copacilor este permisă în păduri, mangrove, zone urbane special amenajate sau mine abandonate.
Această lege specială ar putea adăuga miliarde de copaci în Filipine. Dacă ar fi implementată în mai multe țări din întreaga lume, schimbarea benefică asupra mediului ar putea fi vizibilă în timpul unei generații.