O nouă gafă marca Donald Trump: a păstrat umbrela pentru el, iar soția și fiul său au rămas în ploaie
Actualitate / 17.01.2018

Donald Trump a devenit iar ținta criticilor pe rețelele de socializare după ce a fost fotografiat ținând deasupra capului o umbrelă la urcarea în avion, în timp ce soția și fiul său au rămas să înfrunte ploaia și vântul.

Fotografiile devenite virale pe rețelele de socializare îl înfățișează pe Președintele american în timp ce urcă în avionul Air Force One de pe aeroportul West Palm Beach din Florida. Trump ține în mână o umbrelă neagră de dimensiune mare, în timp ce urcă scările către avion. 

Melania Trump și fiul lor, Barron, în vârstă de 11 ani, pot fi observați în spatele lui Trump, fără umbrele sau pelerine de ploaie, îndurând vântul și frigul.



Userii de pe rețelele de socializare l-au criticat aspru pe Președintele Statelor Unite, despre care au spus nu este un gentleman.

"Tocmai l-am văzut pe Donald Trump urcând în avion ținând o umbrelă în mână numai pentru el, în timp ce fiul și soția lui erau în ploaie. Spune totul despre el!", a scris userul Sonny Grewal pe Twitter, potrivit independent.co.uk. Acesta a însoțit postarea de hashtagul #selfishTrump (Trump cel egoist).


Donald Trump nu se află la prima ispravă de acest gen. Președintele SUA a fost criticat chiar din primele zile ale mandatului său. În ziua ceremoniei de inaugurare, Trump a coborât din mașină și s-a îndreptat țintă către cuplul Barack și Michelle Obama care îl așteptau scările Casei Albe, ingorând-o complet pe soția sa, Melania, care se afla în spate.


Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro