Noi propuneri: Interzicerea fumatului în maşină dacă sunt copii şi fără ţigări electronice la locul de joacă!
Actualitate / 20.09.2016

Deputatul PSD Aurelia Cristea a depus mai multe amendamente la legea care interzice fumatul în spaţiile publice închise, care se află în Camera Deputaţilor, la Comisia de sănătate, prin care doreşte să anuleze prevederile adoptate de Senat, şi care schimbau sensul legii iniţiale, şi să adauge două noi interdicţii ale fumatului, în maşina personală, dacă se află copii sau femei însărcinate şi interdicaţia ţigării electronice la locurile de joacă.

Deputatul PSD Aurelia Cristea a declarat pentru News.ro că esenţa modificărilor propuse de ea la legea care reglementează interzicerea fumatului în spaţiile publice închise este să se păstreze sensul legii actuale, care se încearcă a fi anulat prin amendamentele adoptate la Senat.

Cristea a mai spus că, suplimentar, a mai prevăzut amendamente care adaugă noi interdicţii ale fumatului în spaţiul public. Astfel, un amendament prevede interzicerea fumatului în maşina personală, dacă în maşină sunt femei însărcinate sau copii, precum şi interzicerea folosirii ţigării electronice în spaţiile de joacă.


Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a făcut recent un apel către deputaţi să modifice prevederile Legii antifumat aşa cum au fost adoptate în Senat, la propunerea comisiei de sănătate, şi potrivit cărora se permite din nou fumatul în spaţiile publice închise.

”Mă simt obligat, în calitate de ministru al Sănătăţii, să fac un apel către Camera Deputaţilor, care este cameră decizională în problema schimbării prevederilor legii care interzice fumatul în spaţii publice. Comisia de sănătate din Senat, repet, Comisia de sănătate din Senat a propus amendamente care permit în realitate să se fumeze în orice spaţiu închis, singura condiţie este ca respectivul spaţiu să fie inscripţionat, nu dedicat. Special trebuie să fie doar inscripţionat cu destinaţia pentru fumat. Acesta este un atentat la sănătatea tuturor cetăţenilor, indiferent că sunt angajaţi sau angajatori, clienţi sau personal de deservire, copii sau adulţi”
, a spus Voiculescu.

El a adăugat că are încredere în camera decizională că va corecta această greşeală din legea privind prevenţia fumatului în spaţiile publice.

”Relaxarea acestei legi nu are cum să producă efecte pozitive din perspectiva sănătăţii publice. Legea se bucură de susţinerea majorităţii populaţiei din România, experienţa ţărilor europene, unde această măsură a fost introdusă arată că efectele economice nu sunt deloc insurmontabile şi că efectele asupra sănătăţii publice sunt incomparabil mai mari”
, a arătat el.

Fumatul va fi permis în spaţiile închise special amenajate, spaţiul public închis fiind redefinit ca "spaţiu încadrat de jur împrejur de pereţi", potrivit unui proiect de lege adoptat în iunie de Senat, care modifică prevederile Legii antifumat.

De asemenea, fumatul va fi permis şi în spitalele de psihiatrie, după ce managerii mai multor unităţi au reclamat că pacienţii devin agresivi atunci când nu pot fuma.

Proiectul de lege se află în prezent la comisia de sănătate din Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Proiectul va fi discutat în comisiile reunite juridică şi de sănătate din Camera Deputaţilor, informează News.ro.



Foto: Depositphotos
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro