10
Nesimţire pe patru roţi: Cum parchează cei mai proşti şoferi
Actualitate / 23.08.2017

Să fii un şofer bun nu înseamnă doar să mânuieşti ca un as volanul în trafic, ci şi să parchezi regulamentar. La polul opus se află cei care conduc maşinile din aceste imagini.

Unii sunt nesimţiţi, unii chiar nepricepuţi. Iar alţii sunt şi nesimţiţi şi nepricepuţi deopotrivă. Cine îşi parchează maşina într-un asemenea hal încât să devină subiectul unor imagini virale pe reţelele de socializare transmite un singur mesaj - "nu merit să am permis auto!". Şi se străduieşte din răsputeri să rămână fără el.

"Sindromul parcatului aiurea" e un flagel care pare să cuprindă tot mai multe ţări, dar se manifestă cu precădere acolo unde lipsa de civilizaţie, corupţia şi absenţa reacţiei autorităţilor sunt o cutumă împământenită.


Cotidianul britanic Daily Mail trece în revistă câteva dintre cele mai stupide moduri de a parca o maşină. Fără a fi o listă completă, căci exemplele de proastă conduită la volan sunt interminabile, aceste imagini răspândite pe reţelele de socializare denotă că nu e bine să te întâlneşti în trafic cu asemenea şoferi. După felul în care îşi lasă maşinile în parcare îţi poţi da seama şi cum conduc...
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro