Tânăra campioană olimpică la atletism, în vârstă de 22 de ani, s-a aruncat de la balcon după o ceartă cu iubitul său, Ionuţ Parfene. Din fericire, ea a supravieţuit şi a depus plângere la Poliţie împotriva bărbatului.
Atleta a vorbit despre clipele de groază prin care a trecut. Totul a început când sportiva a mers la Iaşi, în vizită la iubitul ei. Acolo, ea a descoperit că bărbatul o înşela cu o prietenă.
Cei doi s-au certat, iar prietenul a sechestrat-o într-o cameră. Acesta a plecat apoi în bucătărie, ca să vorbească cu un prieten care se afla în locuinţă.
Mirela a fost ţinută în cameră timp de 50 de minute, iar hainele tinerei au fost rupte şi telefonul şi cheile de la maşină luate de fostul iubit.
"M-au ţinut sechestrată 50 de minute. Am ţipat să mă lase să ies din acea casă. Am încercat să ies din apartament pe geam, crezând că mă pot agăţa de creanga unui copac din faţa balconului. Am căzut, am mai mers mers puţin până la maşină, după care m-am simţit rău şi a venit maşina SMURD. Nu m-am gândit nicio clipă să mă sinucid. Am acordat prea multă încredere şi am fost devotată unui om care nu a meritat şi a recurs la asemenea gesturi împotriva mea. Asta regret acum. Tot timpul m-am mândrit cu el mai mult decât o făceam cu propria persoană. Poate că din experienţa aceasta o să am de învăţat, cu siguranţă o să-mi revin şi o să ţin minte experienţa pentru viitor"
Atleta, medaliată cu aur la mai multe competiţii internaţionale, a ajuns la spital, luni seară, după ce a căzut de la etajul 1 al blocului din Iaşi unde locuieşte fostul său iubit. Tânăra a suferit răni uşoare şi a fost transportată la Spitalul "Sfântul Spiridon", iar de acolo la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, după câteva ore solicitând să fie externată, informează agenţia Mediafax.
Mirela Lavric a fost transportată la un spital din Iaşi, cu răni uşoare şi a fost externată după câteva ore. Campioana a mai susţinut că prietenul său a fost în trecut consumator de droguri.
Atleta vasluiancă susţine că după ce a ajuns la spital l-a sunat pe prietenul ei să-i dea lucrurile personale, lucru care s-a întâmplat doar după aproximativ trei ore de la incident, când, în fapt, cheile, geanta şi telefonul mobil ale Mirelei Lavric au fost recuperate de antrenoarea sa din Vaslui, Viorica Pintilie, care a ajuns la Iaşi în urma apelului telefonic făcut de către Ionuţ Parfene.
"În cursul zilei de ieri (miercuri - n.r.) am depus plângere la Poliţia din Iaşi împotriva lui Ionuţ pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Tot ce a apărut în presă nu este adevărat că aş fi avut o tentativă de suicid. Eu am multe de oferit, nu am de gând să mă opresc aici, astfel încât nu aveam de ce să-mi iau viaţa în condiţiile în care sunt în plină accesiune şi am peste 160 de medalii până în prezent"
Atleta vasluiacă a mai precizat că în trecut fostul ei prieten ar fi fost un consumator de droguri.
"Nu ştiu acum dacă mai consumă droguri, însă în trecut a făcut-o, aşa după cum a afirmat faţă de mine. În urmă cu o săptămână, i-am împrumutat 400 de euro, iar după ce şi-a văzut banii m-a ameninţat că mă face bucăţi dacă le spun părinţilor că i-aş fi dat banii aceia. Până la incident, eram într-o relaţie bună cu el, eram un cuplu bun", a mai spus Mirela Lavric.
Lavric a mai spus că nu are nicio problemă legată de starea de sănătate în urma căderii de la etajul întâi, fiind diagnosticată de medici cu o entorsă la gleznă şi câteva contuzii.
Sportiva a depus plângere penală la Poliţia Iaşi împotriva fostului ei prieten pentru lipsire de libertate în mod ilegal. În acest caz, Poliţia a deschis o anchetă, informează Mediafax.
Elena Mirela Lavric are 22 de ani şi este multiplă campioană europeană de tineret, la atletism, la proba de 800 de metri şi campioană mondială de tineret, la aceeaşi probă. Tânăra a fost una dintre sportivele care au reprezentat România la Jocurile Olimpice din 2012, iar anul acesta a fost medaliată cu aur la Jocurile Francofoniei, la probele de 800 de metri şi la ştafeta de 4x400 de metri.
Foto: Mediafax