Mihai Albu a ajuns în spital: Fostul soţ al Iuliei Albu, operat de urgență
Designerul s-a simțit rău zilele trecute. În urma investigaţiilor făcute, medicii au decis ca el să suporte imediat o intervenţie chirurgicală.
Mihai Albu a suportat recent o operație, după ce medicii i-au pus diagnosticul de peritonită.“Mihai e la spital, de câteva zile, s-a operat de peritonită. Intervenţia a decurs bine, se simte ok, se reface, iar peste câteva zile el va fi externat. Medicii îi vor prescrie tratament şi îi vor spune exact ce trebuie să facă în perioada de recuperare. După aceea, îşi va putea relua activitatea”, au declarat surse din anturajul fostului soţ al Iuliei Albu, citate de wowbiz.ro.
Peritonita este o inflamaţie a peritoneului, o membrană subţire care acoperă peretele abdominal şi organele interne. Inflamația poate fi cauzată de o infecţie bacteriană sau fungică a acestei membrane.
Potrivit CSID, există două tipuri majore de peritonită: primară şi secundară. Peritonita primară este declanşată de răspândirea unei infecţii de la ganglionii limfatici în sânge şi peritoneu. Acest tip de peritonită este rară, mai puţin de 1% din toate cazurile.
Cel mai des este întâlnită este peritonita secundară, care apare atunci când infecţia pătrunde din peritoneu în tractul gastrointestinal sau biliar. Ambele cazuri de peritonită sunt foarte grave şi pot pune în pericol viaţa bolnavului dacă nu sunt tratate rapid.