Schumacher a stat nouă luni în spital după accidentul suferit pe pârtia de schi
La sfârşitul lunii octombrie, Jean-Francois Payen, unul dintre medicii care l-au tratat pe Michael Schumacher, afirma că a notat "unele progrese " în privinţa stării de sănătate a fostului pilot german, dar că recuperarea ar putea dura câţiva ani.

"Este exact ca la alţi pacienţi, ne aflăm într-un interval de timp cuprins între unul şi trei ani şi trebuie să avem răbdare", spunea atunci Payen. "Unele persoane pot să stea trei-patru ani în convalescenţă. Depinde foarte mult de severitatea afecţiunii, de vârsta pacientului şi de condiţia sa fizică", mai preciza el.


Michael Schumacher a petrecut nouă luni în spital, după care a fost externat şi mutat la locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland, unde îşi continuă recuperarea, notează Mediafax.


Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro