Mărturiile supravieţuitorilor din Colectiv: „M-am târât pe coate şi genunchi, cum am învăţat în armată“

Actualitate / 13.11.2015

Cei care au scăpat cu viață din incendiul devastator au vorbit despre nenorocirea prin care au trecut, dar şi despre viitor.

Într-o perioadă foarte grea, în care veștile despre răniții care pierd lupta cu moartea se țin lanț, câțiva oameni găsesc puterea de a zâmbi și de a lua viața de la capăt. Mai mulţi supravieţuitori ai incendiului din clubul Colectiv au vorbit, joi, despre coşmarul din care au scăpat miraculos și despre cum își văd viața de aucm înainte. "Iertarea va veni uşor-uşor, dar nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat, pentru că altfel se va repeta", este mesajul lor.

"Sunt foarte multe idei. Va fi măcar un concert pe an, comemorativ, pentru Colectiv, obligatoriu. Şi asta pot să afirm chiar dacă nu am vorbit cu toată lumea care a fost acolo. Au fost în acel club foarte mulţi artişti şi eu sunt convins că se vor crea piese pe care le vom cânta împreună pe scenă", a spus Marian Leuşteanu, joi, într-o conferinţă de presă, alături de alţi trei pacienţi de la Spitalul Bagdasar răniţi în incendiul de la Colectiv.


În intervenția sa, Leuşteanu a amintit de prezenţa olimpicului la matematică Andrei Bud, student al Universităţii din Bucureşti. "Şi să ştiţi că printre noi avem şi oameni foarte, foarte, foarte, deştepţi, foarte deştepţi, este cazul domnului Andrei Bud, olimpic medaliat la matematică. Vă rog să-l filmaţi pentru că este un exemplu pentru noi toţi, este un om extraordianr şi un mare luptător", le-a spus muzicianul jurnaliştilor.

Leuşteanu a povestit cum a reușit grupul lor de pacienți să treacă peste perioada dificilă de recuperare, amintindu-l pe Andrei Trifu, un alt rănit, în vârstă de 44 de ani, scafandru de mare adâncime din Mangalia, despre care a spus că este "liderul spiritual" pentru ceilalţi răniţi de la Bagdasar. "E sacul nostru de bancuri, purtătorul de voie bună, încercam să-l ajutăm, să trecem mult mai repede peste întrebările puse în fiecare zi", a spus Leuşteanu.


La rândul lui, Trifu a povestit cum a ieşit din Colectiv, unde asista la concert la patru metri de scenă. "Cumva, în momentul acela de hipnoză generală am reuşit să-mi fac loc spre ieşire. Din pregătirea de 25 de ani de armată, mi-am dat seama că ceva e în neregulă şi am căutat modul prin care să-mi salvez în primul rând mie viaţa. Înainte am strigat la toată lumea să se lase cât mai jos, am încercat să le induc oamenilor o umbră de reacţie. Am înţeles că au auzit mulţi. Spre ieşire s-a creat o busculadă, cei mai nepregătiţi au încercat sa tragă de cei din faţă ca să-şi facă loc ei să iasă. Eu, până spre ieşire, am reuşit să-mi ţin respiraţia aproximativ un minut şi jumătate, cu ochii închişi m-am târât pe coate şi genunchi exact cum am învăţat în armată. Asta m-a salvat, mi-a salvat căile respiratorii, nu am nimic. De piciorul meu am mai tras pe cineva. Când am ieşit erau două persoane, nu ştiu cine, au reuşit să ridice persoana de pe piciorul meu şi pe mine şi să ne ducă departe de acel loc", a spus el.


Trifu a mai declarat că va continua să meargă în cluburi. "Cred că iertarea va veni uşor-uşor, dar nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat, pentru că altfel se va repeta. Voi mai merge în cluburi. Un dezastru nu mă va opri să-mi trăiesc viaţa, să-mi susţin prietenii", a mai spus Trifu.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro