Mai rău ca la închisoare: Cum trăia o familie de 7 persoane într-o cameră de 7 metri pătrați
Imaginile realizate de un fotograf surprind viața incredibilă a unei familii de 7 persoane care trăiesc într-o singură cameră de numai 7 metri pătrați.
Să-ți imaginezi doar cum ar fi să ai un singur metru pătrat în care să locuiești pare aproape de neconceput - nici după gratii nu ar fi posibil așa ceva! Dar în vreme ce mulți s-au săturat să trăiască în aceeași casă cu părinții sau cu chirie alături de alte persoane, pentru o familie din Japonia a devenit singura posibilitate de a-și duce traiul. Însă pentru fotograful Masaki Yamamoto, nimic nu poate fi atât de greu precum viața alături de ceilalți șase membri ai familiei sale, într-un apartament mic cu o singură încăpere.
Timp de 18 ani, Yamamoto a crescut în orașul japonez Kobe, alături de cei patru frați și de părinții lor, în locuința minusculă în care și un singur om s-ar simți înghesuit. Sunt șapte suflete înăuntru pe șapte metri pătrați, practic fiecare are metrul lui pătrat, dar este practic imposibil să încapă în acel metru, așa că, vrând-nevrând, seara, când se culcă, se întind literalmente unul peste altul.
Fotograful a povestit pentru The New Yorker că dușul a fost cel mai intim loc din casă, în rest totul este la vedere pentru toată lumea. Pentru mulți un loc atât de strâmt ar fi dus la conflicte, dar Yamamoto spune că în familia lor nu există astfel de episoade. Imaginile tânărului surprind o familie fericită și unită, în ciuda condițiilor dificile.
Lucru lăudabil, tânărul nipon nu ascunde aspectele mai puțin frumoase din viața lor de zi cu zi. Când avea opt ani, înainte de a ajunge să locuiască în această "debara", familia lui a fost evacuată din apartamentul pe care îl deținea în Kobe. Mai întâi au trăit într-o mașină, apoi cei patru frați au stat o vreme la un centru pentru copii până când părinții s-au pus cât de cât pe picioare și au putut cumpăra micul cămin în care își cu toții zilele. Pentru ei, era tot ce își puteau permite, dar a fost incomparabil mai bine decât să doarmă pe stradă sau într-o mașină. Important era că puteau să stea toți într-un loc.