Lapte cu aflatoxină, retras de pe piaţă. Substanţa are efect cancerigen
Actualitate / 07.03.2013

O cantitate de lapte care conţine aflatoxină, cu efect cancerigen, importată din Ungaria, şi o alta aflată la un procesator din România au fost identificate şi retrase de pe piaţă, a declarat joi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, citat de agenţia Mediafax.

"Au început controalele în România. Pe măsură ce facem aceste controale descoperim noi şi noi lucruri. Sunt câteva situaţii de alertă, ultima vizează zona de lapte. S-a identificat lapte care este importat din Ungaria care conţine aflatoxină. S-a identificat şi un procesator din România cu lapte cu aflatoxină", a spus Constantin.

El a adăugat că nu există niciun pericol, pentru că laptele contaminat a fost retras de pe piaţă.

Ministrul a afirmat că aflatoxina are un efect cancerigen, motiv pentru care ministerul Agriculturii a declanşat o alertă în acest sens.


"Acest efect (al aflatoxinei - n.r.), din câte înţeleg, se manifestă la consum ceva mai mare şi pentru o perioadă îndelungată, ceea ce nu este cazul. Am descoperit şi imediat am retras produsele de pe piaţă", a menţionat Constantin.

El nu a dorit să facă publice cantitatea de lapte infestată şi nici zona în care a fost descoperită.

"Până acum s-au făcut analize, dar nu într-un ritm atât de susţinut. Imediat ce facem analize într-un ritm susţinut descoperim tot felul de lucruri"
, a continuat ministrul.

El a precizat că una dintre cele două cantităţi de lapte a fost descoperită la un procesator, iar cealaltă, cea importată din Ungaria, la un comerciant.

"Înainte ca o cantitate de lapte să fie introdusă pe fluxul de producţie se fac anumite analize. Aşa s-a întâmplat în cazul acelui procesator. În momentul în care a vrut să introducă pe fluxul de producţie laptele respectiv a fost identificat. Ca atare n-a mai fost introdus şi a fost retras de pe piaţă. Aceeaşi situaţie a fost şi în cazul celui de-al doilea comerciant"
, a mai spus Constantin.

Guvernul sârb a dispus în urmă cu două săptămâni retagerea de la vânzare a unor cantităţi de lapte suspectat de contaminare cu aflatoxină, relatează Mediafax.

Autorităţile sârbe au publicat miercuri rezultatele testelor efectuate pe produse lactate într-un laborator din Munchen, care au arătat un conţinut de aflatoxină peste limita maximă admisă.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro