Joia Mare, ziua în care e primită Sfânta Împărtăşanie şi în care se vopsesc ouăle
Joia Mare este pentru ortodocşi ziua cea mai importantă, pentru că a fost instituită Sfânta Împărtăşanie, iar Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor săi, dar este şi ziua în care gospodinele vopsesc ouăle pentru Paşti.
După ce luni şi marţi, atenţia creştinilor a fost concentrată asupra ultimelor învăţături ale lui Iisus Hristos înainte de răstigire, iar miercuri, Mântuitorul a fost vândut fariseilor şi cărturarilor pentru 30 de arginţi, de către un apropiat al lui Iuda, care voia să-l ucidă (de aici miercuri fiind declarată zi de post, alături de vineri, ziua în care Iisus a fost răstignit), în Joia Mare sunt prăznuite patru lucruri: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtaşaniei (Euharistia), rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-l ucidă.
"Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape", sunt cuvintele sunt rostite de preot încă din seara Sfintei Joi, când acesta iese din Altar purtând în spate Crucea lui Hristos, pe care o aşează în biserică spre închinare.
Denia din Joia Mare este cunoscută şi sub numele de Denia celor 12 Evanghelii, prin care se aminteşte istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, aducerea lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea, moartea şi punerea sa în mormânt, notează Mediafax.
Joia Mare mai este numită Joia Neagră. În această zi, gospodinele vopsesc ouăle în roşu. Semnificaţia oului în creştinism este aceea a mormântului, a unui spaţiu închis, care prin spargere lasă viaţa să iasă.
Etnologul Angela Paveliuc Olariu spune că Joia Mare este ziua încondeierii ouălor, ritual respectat în mai multe părţi ale Moldovei.
Joia se face şi pasca, din aluat cu brânză de oi şi cu o cruce făcută tot din aluat. Această pască se duce la sfinţit în noapte de Înviere.