Iubitul Marinei Almăşan are din nou probleme cu legea
Georgică Cornu a fost ridicat, miercuri, de poliţişti de la locuinţa sa din Timişoara, în urma percheziţiilor făcute într-un nou dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de trei milioane de euro.

Surse judiciare au declarat că poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi au descins, miercuri dimineaţă, la locuinţa lui Georgică Cornu din Timişoara, dar şi la alte patru adrese din municipiu, între care şi vila fostei soţii a omului de afaceri.


Conform surselor citate, percheziţiile au fost făcute într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de trei milioane de euro.

Înainte de a le deschide oamenilor legii poarta de la vila sa, Georgică Cornu şi-ar fi făcut cruce, potrivit surselor citate de Mediafax.

La jumătatea lunii martie, locuinţa lui Georgică Cornu a fost de asemenea percheziţionată, el fiind ulterior reţinut de Parchetul Tribunalului Mehedinţi, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, apoi arestat la domiciliu, măsura fiind înlocuită în final cu controlul judiciar.


Percheziţiile de atunci au fost făcute în Bucureşti şi în zece judeţe - Mehedinţi, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraş-Severin, Vâlcea, Dolj şi Dâmboviţa - la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de nouă milioane de euro, precum şi la sediile sociale ale societăţilor administrate de acestea, între adresele vizate numărându-se şi firme ale omului de afaceri Georgică Cornu, dar şi locuinţa acestuia din Timişoara.


Potrivit anchetatorilor, în perioada 2008-2014, 101 persoane, în calitate de asociaţi, administratori sau împuterniciţi ai 88 de societăţi comerciale, ar fi eludat obligaţiile fiscale. De asemenea, aceştia sunt suspectaţi că ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia de material de construcţii, piese şi componente auto, în valoare totală de peste 22,5 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.


Prin aceste operaţiuni fictive, suspecţii ar fi prejudiciat bugetul cu peste nouă milioane de euro.

Şi în luna martie a anului trecut, procurorii DIICOT au descins la vila lui Georgică Cornu din Ghiroda (Timiş), dar şi la sediul firmei sale de construcţii Izometal-Confort. Percheziţiile au fost făcute într-un dosar în care omul de afaceri a fost acuzat că a prejudiciat statul cu aproximativ 60 de milioane de lei prin evaziune fiscală. Cornu a fost atunci reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost eliberat sub control judiciar.Omul de afaceri Georgică Cornu, numit şi "regele asfaltului din Banat", deţine grupul de firme Confort şi are afaceri şi în comerţ. El mai are şi un centru de echitaţie la Herneacova, proprietate care se întinde pe 12.000 de hectare. El a fost preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş. Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro