Unii cercetători cred că viaţa a apărut în altă parte şi a fost adusă pe Pământ atunci când condiţiile au devenit perfecte pentru ca ea să evolueze
Profesorul Wickramasignhe şi unul dintre colegii lui, profesorul Milton Wainwright, vorbesc despre rămăşiţele unor aparente microorganisme, colectate la altitudinea de 26 de kilometri în atmosfera terestră de un balon de mare altitudine, în timpul curentului de meteoriţi al Perseidelor, în anul 2013.

Recent, ei au găsit în mostrele colectate cu acea ocazie şi o ciudată sferă minusculă din titan, de mărimea diametrului unui fir de păr uman, înconjurată de o substanţă organică lipicioasă. Cei doi cercetători au studiat şi materialul meteoritic ce conţine acele structuri care au fost interpretate ca fiind microorganisme fosilizate.


Teoria panspermiei adună tot mai mulţi adepţi şi din segmentul "mainstream" al ştiinţelor exacte.

În urmă cu doar câteva decenii în urmă, oamenii de ştiinţă considerau ideea vieţii extraterestre ca fiind una improbabilă, însă, în prezent, NASA crede că este doar o chestiune de timp până când savanţii vor vor descoperi dovezi ale vieţii pe alte corpuri cereşti din Sistemul Solar.

Agenţia spaţială americană se concentrează, în prezent, pe detectarea unor eventuale urme de viaţă pe Marte, în timp ce Agenţia Spaţială Europeană (ESA) analizează Luna.


ESA dezvoltă, în prezent, o misiune robotizată pentru a fora sub suprafaţa Lunii, cu scopul de a analiza meteoriţi, care ar putea oferi dovezi şi indicii despre felul în care viaţa a apărut pe Terra şi despre felul în care a fost adusă pe planeta noastră din alte zone ale Universului, relatează Mediafax.

Savanţii de la NASA au realizat şi câteva experimente, folosind câteva fragmente de rocă - care simulau meteoriţii - ce au fost lansate în spaţiu şi lăsate apoi să reintre în atmosfera terestră.


Aceste teste au arătat că ADN-ul şi anumiţi spori bacterieni pot să supravieţuiască temperaturilor şi presiunii extreme la reintrarea în atmosfera Terrei.

Experimentul american a oferit astfel un sprijin major pentru unele dintre ideile aflate la baza teoriei panspermiei.

Mai mulţi savanţi de prestigiu, printre care matematicianul şi astrofizicianul britanic Stephen Hawking şi Martin Rees, profesor la Institutul Astronimic al Universităţii Cambridge, au anunţat, în luna iulie, că sprijină un nou proiect ştiinţific, ce beneficiază de o finanţare de 100 milioane de dolari, care are ca scop descoperirea unor forme de viaţă extraterestre.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro