”Ziua primei injecții o consider prima mea zi de viață!”

 La câte emoții sunt amestecate acolo cred că mi-ar lua o eternitate să încerc să o descriu. A fost o zi de poveste!  De-atunci, fac, în medie, cam 17 injecții pe an și cel mai greu îmi e să mi le fac singur. Până anul ăsta, am avut mare noroc să găsesc mai mereu pe cineva care să mă ajute. Din păcate, de prin ianuarie mi le tot fac singur și de fiecare dată circul ține aproape toată ziua. Sau chiar o săptămână, două sau trei. E nasol să întârzii injecția, știu. 
  

Ce provocări ridică faptul că ești trans în accesul pe piața muncii din România? Cum sunt persoanele trans tratate la interviurile de angajare?


Primul meu interviu de job după tranziția socială a fost la începutul lui 2013. M-am dus să mă angajez la HP. Mi-am pus pantaloni negri, cămașă albă cu dungi gri, cravată roșie cu negru, sacou și ghiozdan în spate. Nu mai aveam nici plete și nici creastă, deci eram cât de cât "prezentabil", zic eu. Despre faptul că sunt trans n-am căutat să zic nimic.  

”Aveam nevoie de job și credeam că dacă le zic despre identitatea mea transgender, nu mă vor angaja.”

 Le-am spus doar că mi se spune Sasha și doar la Sasha răspund. Doamne ce sentiment superb!Începusem tranziția socială deja și plănuiam și testosteronul cât de curand, făceam voluntariat la Accept și traduceam din engleză ”Standardele de îngrijire pentru persoanele transgender și non-binare elaborate de WPATH” (asta e o organizație mondială a profesioniștilor din domeniul medical, care are ca scop să educe comunitatea medicală pe subiectul trans), și învățasem o grămadă de chestii despre cum vine treaba asta cu identitatea de gen, care e diferită de orientarea sexuală.    La interviu, n-am zis nimic. M-au angajat și-apoi, pentru că începusem tratamentul cu testosteron și pentru că eram activist trans din ce în ce mai vizibil, pe la birou a început să se vorbească despre mine. Așa că, după vreo trei luni de la angajare, mi-am facut și coming out-ul. Le-am desenat pe flip chart și-a durat toată faza fix 5 minute - Gender Identity training varianta Sasha Ichim. 

Cum a fost? Ce le-ai spus?

 După o ședință, le-am zis că vreau să le explic ceva despre mine, așa că m-am ridicat de pe scaun, m-am dus la flip chart și-am desenat "Omul din Turtă dulce" - o versiune mai veche a "Gender Unicornului". Apoi le-am explicat că identitatea de gen nu se găsește între picioare, ci între tâmple și că este complet diferită față de orientarea sexuală. Le-am zis și că eu nu mă regăsesc nici în genul atribuit la naștere și nici în organele genitale pe care le am. Și au înțeles. La sfârșit, m-au și aplaudat. Știu, sunt un tip talentat, dar și tare norocos. :)

Ai avut parte și de interviuri mai ”neplăcute”? 

 Da. Într-o zi, m-au sunat cei de la Honeywell și m-au chemat la interviu. M-am dus și-a mers totul brici până pe la sfârșit,  când i-am zis tipei de la HR că sunt un tip trans. I-am mai zis și că iau tratament cu testosteron și că vor tot fi schimbări fizice la mine în decursul timpului - eram abia în primele luni de T și nu erau cine știe ce transformări. I-am zis și că numele din acte nu e "Sasha Ichim" cum scrie pe CV. 

Și ce reacție a avut?

 I-a picat zâmbetul cu tot cu față! A doua zi, m-a sunat o fată de la ei să-mi spună că le pare rău, dar nu au cum să mă "acomodeze" în situația în care mă aflu - de parcă eram un colț de canapea și n-aveau loc de mine. Nu m-a mirat răspunsul, că oricum tipei de la HR i se păruse cam mult să le ceară angajaților unei multinaționale niște bun simț și acceptare a diversității. Eram oricum la HP și-mi era ok. Povestea mea cu HP s-a terminat la sfârșitul lui 2014 când au mutat proiectul în Barcelona. Am aflat când m-am întors proaspăt operat de la Chișinău, unde m-am dus pentru top surgery (adică dublă mastectomie masculinizantă) deci eram bine total și mega happy și numai de corporație nu-mi mai ardea mie.  

Povestește-ne despre masectomia masculinizantă? Și de ce la Chișinău? 

 Operația a ieșit excelent și sunt tare mulțumit de rezultat. Am avut și îngerii păzitori de partea mea! Am avut și noroc! Am fost al 9-lea pacient al chirurgului, dar a ieșit bine
Sasha și Patrick. Și am ales Chișinău pentru că în România doctorii numeau intervenția asta "mutilare" și refuzau să mă ajute să scap de blestem. Așa că n-am avut de ales. Oricum, doar acolo îmi permiteam, pentru că era cea mai ieftină variantă.  Credit foto: Cristina Bădescu  O singură problemă am avut dupa operație, imediat ce ne-am întors din Moldova. Așa am ajuns la Floreasca, la urgențe. Mă durea rău de tot în capul pieptului și eram speriat. M-a primit o tipă tânăra care, după ce i-am zis cum stă treaba, m-a izgonit - a zis să mă duc înapoi la Chișinău să mă consulte medicul care m-a operat că ea nu se bagă. Și adevărat e că nu s-a băgat! L-am chemat pe nănuțu`(fratele meu, prietenul meu) cu care eram, care rămăsese pe hol, să mă ajute să dau bandajul jos de pe mine ca să se uite ”doamna doctoră” la un piept de bărbat trans proaspăt operat. 

Cum a fost viața ta după ce ai început tranziția? Cum te-au privit cei din jur? Planul profesional cum a fost? 

 Primii trei ani din tranziție am fost activist și-am militat pentru diversitate. Rolul meu a fost să fiu scânteia care aprinde flacăra activismului trans din România, dar și acela de creator de comunitate. M-am ocupat să fiu fratele mai mare pentru absolut oricine din comunitate care mi-a cerut ajutorul. Credit foto: Cristina Bădescu  Am dat sfaturi, fiole cu testosteron, câteva sute de ore petrecute la telefon cu oricine avea nevoie de mine, am ascultat poveștile si experiențele lor, le-am fost prieten atunci când aveau nevoie să vorbească cu cineva și le-am construit un spațiu safe. (Citește continuarea în pagina următoare...)
  • Mimi, miercuri, 15.09.2021 10:25
    De gustibus

    Ceea ce ai reușit cu siguranță a fost să te transformi dintr-o fată frumoasă într-un “bărbat” urât. Felicitări!

  • Un prieten..., marţi, 30.06.2020 19:52
    Lgbtq..+

    Plang...... dar nu de fericire ca “ti-ai gasit genul” ci de cat de mult s-a lasat omenirea “dusa de nas” de diavol. Atat de mult incat sa se creada ca Dumnezeu ar fi putut sa greseasca atunci cand a decis ce o sa fiti si cum o sa aratati . Plang cand vad cum va incurajati voi “cei loviti de soarta “, “neprivilegiati”,”neantelesi”....si cum credeti ca lumea ar putea “supravietuii” , doar cu cei ca voi. Da..... as accepta “genul “ vostru daca mi-ati dovedii ca puteti procreea. Ca puteti sa “Cresteti si sa umpleti pamantul”. Nu spun ca este usor, nu spun ca nu este real ceea ce se intampla..,, dar stau si ma intreb!?!?!!!.....S-a gandit vreunul dintre voi sa se intoarca spre Dumnezeu si sa ceara eliberare? In toate cercetarile voastre, v-ati gandit sa cercetati si alta platforma?,.. sa vedeti cati asa zisi transgenderi, homosexuali..si tot ce cuprinde lgbtq..etc, si-au gasit “vindecarea” si s-au “pocait” de confuzia pe care au avut-o? Ati vazut cati au “revenit “ la ce erau de drept, dupa ce L-au cunoscut pe Dumnezeu? Dar nu...va este mai usor sa taiati, sa adaugati sau sa schimbati , intr-un cuvant sa “interveniti “ in creatia Lui Dumnezeu. Si mai rau.... sa activati, sa militati si sa incurajati si pe altii. De-aia avem copii confuzi, drag queens predand prin gradinite, parade de ciudati urland pe strazi . PROCREATI!... si va cred. Sunt impotriva voastra?...NU. Ma rog pentru voi! I se poate intampla oricui?...Da. Dar nu “hranii” dorinta asta.... trateaz-o! Este dovedit stiintific ca nu te nasti cu nici una din aceste “afectiuni”(lgbtq ....z). Totul este in capul vostru....Nu dati curs acestor dorinte, nu le lasati da va acapareze...... nu v-ati nascut asa! Dumnezeu NU GRESESTE!..., POCAITI-VA!

  • Stef, luni, 29.06.2020 15:04
    Keep shining

    Un om frumos! Multumim pentru articol.

  • Sasha, joi, 25.06.2020 16:19
    Viktoras sufletu meu

    Te pup si te imbratisez maxim, fratioru meu frumos si dulce.

  • Viktor Thym Matthew Fleckhamm, joi, 25.06.2020 00:30
    Identitate de gen

    Dumnezeule mare cum îmi dau lacrimile citindu-te parcă îți și aud vocea ta superbă și simt prin toți porii vibeul acela de om frumos și cald . Îți doresc din toată inima atâta fericire cât să dea pe afară precum ne aduci tu nouă cu prezența ta în inimile noastre. Te așteptăm cu dor la revederi de toată pomina. Te pup frățior

  • Bogdan, marţi, 23.06.2020 22:40
    Un interviu bun

    Mi-a plăcut interviul dat de Sasha. Este bine că pot afla puncte de vedere în mod direct fără ca intermediarii să intervină cu părerile și comentariile lor. Să fii sigur că drumul pe care tu ți l-ai ales este drumul cel bun, iar orice alt drum pe care ți l-ar impune altcineva nu va fi drumul tău, deci nu va fi drumul cel bun.

  • O mamā, marţi, 23.06.2020 22:20
    Imi iubesc copilul oricum ar fi

    Ma bucur ca am dat peste articolul asta. Eu am trei copii. Doua fete si un baiat. De fapt o fata, un baiat si un baiat nascut fata. Primul meu copil care in curand va face 13 ani. Mi-a luat ceva timp pana sa accept ideea, sa ma obisnuiesc cu gandul ca fata mea e de fapt baiat. Am trecut prin tot felul de stari si am avut tot felul de ganduri. Da, sunt o mama open minded insa educatia traditionala isi spunea totusi cuvantul. Pana la urma mi-am impus sa imi schimb gandirea, sa accept ca nu e o tragedie, ca e copilul meu, indiferent cum ar fi, ca asta nu e un handicap, din contra, cred ca e ceva special si am observat ca persoanele cu disforie de gen in general sunt creative, super smart si diferite, inovatoare, cu o alta viziune asupra lumii si lucrurilor. In fine, ideea e ca am inteles ca trebuie sa ii fiu alaturi, avem cumva de luptat cu mentalitati invechite, priviri curioase ori dezaprobatoare, cadre didactice inguste la minte, copii rautaciosi, etc. Am decis sa imi sprijin copilul indiferent ce alegeri va face. Numai sa fie fericit, intr-o lume din ce in ce mai nefericita. Imi doresc sa se schimbe multe in Romania in privinta asta, mai ales din punct de vedere legal. Inca suntem mult in urma, raman muta cand vad intoleranta si rautatea altora. Vorba ta, ce sa ai cu un om care nu ti-a facut nimic rau? E necesara educatia in scoli, educatia aia sexuala care nu li se face acasa copiilor, dar in primul rand educatie morala, nici aia nu li se face. Se preda in schimb religia care nu face decat sa ii inraiasca si prosteasca si mai mult. Exact ce face religia de secole, ca sa indobitoceasca poporul. Am deviat de la subiect. Multumesc pentru ca existi si ca exista oameni ca tine. Asa stiu ca mai exista speranta ca ai mei copii sa traiasca intr-o lume mai buna.

  • Sasha, marţi, 23.06.2020 20:06
    Un raspuns ptr "Revelare"

    Uite, cred ca n-ai reusit sa ajungi la pagina asta asa ca iti las si aici opinia mea. Are un pic de legatura cu ce-ai comentat tu. "Eu cred că așa ne țin dezbinați. Mai întâi, creează niște pericole inexistente din viețile unor oameni simpli ca mine și ca ceilalți din comunitatea trans sau LGB, și-apoi îi întărâtă pe restul împotriva noastră. Și cât noi, plebea, ne scandalizăm că sexul nu înseamnă doar organe genitale, ci e ceva complex, și că mai există și identitatea de gen care nu e doar una, ci sunt o grămadă, ei pot sa ne dezinfecteze liniștiți cu Hexi Pharma, să ne îndoape cu GMO-uri, să ne taie pădurile și s-o țină din foamete în foamete și din războaie în războaie."

  • Teo, marţi, 23.06.2020 20:03
    Care handicap?

    Un barbat frumos, generos, neobosit, dedicat, sufletist - asa cum a comentat cineva mai sus. Vreau sa adaug ca e un om destept : inteligent + cult - iar asta niveleaza orice handicap, il reduce pana la insignifiant

  • Brindusa Poenaru, marţi, 23.06.2020 19:23
    Unitate in diversitate-o lege fundamentala a vietii

    Multumesc frumos pentru acest minunat interviu cu dragul meu prieten, Sasha! Am toata dragostea si stima pentru acest barbat frumos, generos, neobosit, dedicat, sufletist!

  • revelare, marţi, 23.06.2020 18:10
    România este obișnuită

    cu astfel de oameni, născuți cu handicap. Unelepot fi coptectate deja de medicină, altele. Nici un om, dacă are o gândire naturală, ecologică, pe pricipiul dezvoltării durabile, nu se poate obișnuii cu unii, care din moft își schimbă sexul.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro