7
Inedit: În Japonia, festival sumo cu… bebeluși plângând
Festivalul „Crying Baby Sumo”, din Japonia, revine pentru prima dată de la încheierea pandemiei de Covid. Personalul angajat la acest eveniment poartă măști de demoni și încearcă să-i facă pe bebelușii concurenți să plângă. În general, primii care plâng sunt declarați câștigători, într-o tradiție veche de secole.
Zeci de bebeluși japonezi plângând,s-au confruntat, recent, într-un ritual tradițional de „sumo-plâns”. Festivalul constituie o tradiție care a fost reluată, pentru prima dată după pandemia Covid. În tradiția japoneză, se crede că plânsul le aduce copiilor sănătate, iar câștigător în inedita competiție este, de regulă, bebelușul care plânge primul.
Festival sumo cu… bebeluși plângând
În Japonia, la Festivalul „Crying Baby Sumo”, ce a avut loc recent, perechi de copii, unii purtând șorțuri ceremoniale de sumo, au fost ținuți în sus de părinții lor și s-au înfruntat unul pe altul în ringul de sumo de la Templul Sensoji, din Tokyo.
În acest timp, personalul angajat la acest inedit festival a purtat a măști de demoni „Oni” și a încercat să-i facă pe bebeluși să plângă. Primul bebeluș care a plâns a fost declarat câștigător de către un arbitru de sumo, îmbrăcat într-o uniformă tradițională și ținând în mână un evantai de lemn folosit pentru a semnala victoria.
Ce sunt demonii Oni
Oni este un demon sau spirit malefic din mitologia japoneză. De obicei, Oni este prezentat ca o creatură hidoasă, cu gheare, dinți imenși, păr pe corp și coarne pe cap. În general, Oni sunt umanoizi dar, uneori, au caracteristici nenaturale cum ar fi multe mâini, multe degete sau mulți ochi. Pielea unui Oni este, de obicei, roșie sau albastră și este acoperită cu păr. În general, demonii Oni poartă robe negre sau blănuri de tigru sau urs și sunt înarmați cu kanabo (bâtă sau ciocan cu spini și cu mâner lung din fier).
În tradiția folclorică janoneză, se spune că demonii Onii poartă ghinion și aduc distrugere și boală și sunt înzestrați cu puteri supranaturale precum faptul că pot poseda oamenii. De aceea, există multe ceremonii religioase, sioniste și budiste, împotriva acestor Oni, unele dintre acestea presupunând aruncarea boabelor de soia la pragul ușilor, pentru a-i ține departe pe acești demoni.
Plânsul, barometru pentru starea de sănătate a bebelușilor
„Putem aprecia starea de sănătate a unui copil doar ascultând felul în care plânge. Astăzi s-ar putea să devină nervoasă și să nu plângă atât de mult, dar vreau să o aud plângând sănătos”, a declarat, pentru
AFP, Hisae Watanabe, mama unei fetițe de opt luni.
Plânsul bebelușilor, bucuria părinților
Festivalul „Sumo-ul care plânge” are loc în sanctuare și temple din toată Japonia și constituie un prilej de bucurie, atât pentru părinții micuților, cât și pentru privitori.
Un total de 64 de bebeluși au participat la ritual, potrivit organizatorului. Regulile festivalului variază de la o regiune la alta – în unele locuri din Japonia părinții doresc ca puii lor să fie primii care plâng, în timp ce în altele, potrivit tradiției, primul care plânge este declarat învins.