Începe sezonul de toamnă cu o nouă gamă de lactate: Tradiţii
Actualitate / 23.09.2013

Danone aduce pe rafturi din această toamnă Tradiţii, o nouă gamă de lactate proaspete, gustoase şi de calitate, care aduce în atenţia consumatorilor gusturile bune inspirate din tradiţiile româneşti.

Gama include numai produse natur, conţinând doar lapte, smântână şi culturi de fermentare, printre care: iaurt din lapte integral, Sana, Lapte bătut, smântână. Ambalajele evocă decoraţia şi coloritul tradiţional, plasând gustul proaspăt al produselor într-o atmosferă autentică şi românească. 

“Lansarea noii game face parte din strategia noastră de a oferi consumatorilor produse care să răspundă cât mai bine preferinţelor lor. Pentru noi, tradiţia reprezintă o valoare respectată, la a cărei construcţie contribuim în fiecare zi, iar prin noua gamă ne dorim să aducem în atenţia consumatorilor gusturile bune cum erau odată, inspirate din obiceiurile româneşti”
, declară Anca Stroe, Director Marketing Danone Sud Estul Europei.

Danone România investeşte de 15 ani în dezvoltarea producţiei locale de lactate, sprijinirea fermelor româneşti fiind o prioritate pentru companie. 200 de tone de lapte proaspăt colectat zilnic de la fermierii români ajung la fabrica Danone din Bucureşti. Aproximativ 1 din 2 iaurturi consumate în România este realizat aici, unde materia primă de calitate oferită de fermele româneşti se îmbină cu experienţa de peste 90 de ani a companiei în realizarea iaurtului. 


Compania DANONE PDPA România face parte din Grupul DANONE, prezent în 120 de ţări, unul dintre liderii mondiali din industria alimentară, deţinând locul 1 în lume în fabricaţia de produse lactate proaspete şi locul 2 în lume în domeniul apelor minerale îmbuteliate şi alimentaţiei pentru bebeluşi. Grupul DANONE a înregistrat în 2012 vânzări de peste 20 miliarde EURO. 

DANONE România este lider de piaţă în categoria produselor lactate proaspete, înregistrând în anul 2012 o cifră de afaceri de 506 milioane RON. Compania are în portofoliu peste 80 de referinţe de produs, produse în majoritate în fabrica din Bucureşti, cu lapte proaspăt colectat de la fermierii români. 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro