Gabi a reuşit să treacă peste tot ce i s-a întâmplat şi şi-a împlinit visul de a dansa din nou
"Am vorbit despre asta cu Gabi şi am început să ne uităm la imagini video cu copii care aveau aşa ceva şi continuau să se dea cu rolele, să facă alpinism şi surfing, deşi făcuseră rotaţieplastie. Am aflat că nu există probleme cu această tehnică, exceptând felul în care arată piciorul, iar dacă putem trece peste asta şi să ne concentrăm pe calitatea vieţii, atunci am avut numai de câştigat şi nu considerăm că am pierdut ceva", a declarat Debbie. "În fiecare an se fac cam 12 astfel de operaţii în Statele Unite, nu este o operaţie obişnuită", a adăugat ea.
Pentru Gabi, cea mai mare motivaţie ca să treacă peste acest necaz a fost dragostea ei pentru dans. "După ce mi-au amputat piciorul, îmi doream doar să pot merge din nou şi să mă ridic din patul de spital. Dar ceea ce m-a făcut să merg a fost gândul că voi putea dansa din nou, pentru că îmi doream mult să dansez", a povestit ea.
Cum era de aşteptat, n-a fost deloc uşor. "La început era dureros. Îmi era teamă să mă las cu toată greutatea pe piciorul amputat şi apoi a trebuit să mă obişnuiesc cu încheietura piciorului, pentru că aceasta se blochează la 90 de grade", a explicat fata. "Operaţia mi-a permis să fac mai mult decât mă aşteptam şi n-aş da niciodată înapoi, n-aş schimba ceva", a adăugat ea.
Gabi dansează acum la nivel competitiv şi a devenit un exemplu pentru profesorii săi de dans, dar şi pentru colegi. Ea îşi foloseşte experienţa prin care a trecut pentru a-i ajuta pe alţii, prin intermediul The Truth 365, o campanie derulată pe reţelele de socializare al cărei scop este sprijinirea copiilor bolnavi de cancer. Gabi este imaginea la nivel naţional al acestei iniţiative.
"A făcut atât de multe, mai multe decât s-ar fi aşteptat oricine. Este un copil foarte determinat şi n-o putem privi ca pe o persoană cu hndicap. Uneori, uităm că are o proteză", a declarat mama fetei.
Gabi are însă planuri şi mai mari pentru viitor. "Vreau ca atunci când voi fi mare să mă specializez în pediatrie sau să lucrez ca asistentă, pentru a ajuta la descoperirea unui tratament împotriva cancerului. Dacă eu pot învinge cancerul şi să trăiesc cu o proteză şi să o iau de la capăt, atunci cred că pot face orice."Cuvintele ei arată că Gabi este deja mare. Gândeşte ca un om mare, simte ca un om mare. Şi un om mare poate face orice.
Foto: Daily Mail

Fara un picior este mai usoara si poaate topai mai bine. "Alinuta,daca mai topai intr-un picior ti-l tai si pe celalalt!"