Harvard oferă un curs gratuit despre budism
Actualitate / 30.01.2018

Dacă ai vrut întotdeauna să înveți mai multe despre budism, dar nu ai avut resurse accesibile și sigure, ai noroc. Universitatea Harvard tocmai a pus la dispoziție un curs despre budism care este disponibil gratuit în mediul online. Ești interesat? Află mai multe!

Cum poți învăța mai multe despre budism cu ajutorul unui curs gratuit de la Harvard?


Banii sunt adesea motivul care ne împiedică să urmăm ceea ce am vrut întotdeauna să facem, fie că este vorba despre călătorii sau educație. Aceste două domenii ridicate la standarde înalte oferă abilitatea de a-ți transforma și îmbunătăți viața. Însă bugetul pe care trebuie să îl investești este unul mare. Iar din acest motiv, învățarea doar pentru dragul său, nu pentru a face o carieră, pare a fi aproape un moft și, cu siguranță, un lux pe care puțini și-l pot permite. Însă decizia Universității Harvard de a oferi acest curs gratuit despre budism face diferența în această lume, în care multe persoane se axează pe obținerea de bani și mult mai puțin pe obținerea cunoștințelor.

Nu contează dacă ești la facultate, te gândești să mergi sau deja ai făcut studii superioare. Există ceva incredibil de înălțător atunci când te educi doar pentru că găsești un domeniu interesant sau pentru că vrei să îți lărgești aria de cunoștințe.

Cursul "Buddhism Through Its Scriptures" de la Harvard a fost arhivat, ceea ce înseamnă că nu mai este interactiv, dar toate prelegerile și materialele suplimentare sunt disponibile aici. Predat de profesorul Charles Hallisey de la Harvard’s Divinity School, cursul introductiv a fost creat pentru a se potrivi atât unui novice al religie, cât și unui practician mai experimentat. Cursul de patru săptămâni este realizat pentru 6-10 ore pe săptămână.

Profesorul Hallisey spune că speră că acest curs va ajunge la oameni din medii diverse pentru a interacționa în mod constructiv în jurul subiectelor care ne divid adesea. Filosofia profesorului este una deschisă - mai degrabă decât să împărtășească interpretarea corectă a scripturilor budiste, el speră că acest curs le va oferi oamenilor instrumentele necesare pentru a accepta și a înțelege diferite perspective. Atunci când citim despre budism, ne deschidem în fața posibilității de a învăța nu numai despre budism, ci și despre alte aspecte ale vieții. Și ne putem răspunde la întrebări pe care le avem cu privire la propria persoană. 
 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro