11
Fiica lui Steve Irwin, „vânătorul de crocodili“, a împlinit 18 ani. Cum arată acum
Actualitate / 25.07.2016

Bindi Irwin a postat pe Instagram o fotografie în care apare împreună cu părinţii săi, când era mică, şi a scris un mesaj emoţionant, în memoria tatălui ei.

Bindi Irwin a împlinit luni 18 ani şi a dorit să aducă un omagiu familiei sale, în special tatălui său, marele iubitor de animale care a fost Steve Iwin, decedat în 2006, relatează eonline.com. Tânăra a postat o imagine din copilăria sa, în care apare alături de părinţii săi fericiţi şi a scris câteva cuvinte emoţionante.

"Ei bine, astăzi împlinesc 18 ani din viaţa mea şi nu ştiu de unde să încep în a le mulţumi atâtor oameni care m-au ajutat să parcurg acest drum lung. Aşa că o să încep cu această fotografie. A fost făcută în primul meu an de viaţă. Ca să fiu onestă, viaţa mea s-a schimbat de un milion de ori de când a fost făcută această poză. De-a lungul acestui drum, familia noastră s-a întregit cu încă un membru, fratele meu Robert"

, a scris fiica lui Steve Irwin pe pagina ei  de Instagram.

Amintind rezultatele pozitive ale eforturilor familiei sale în lupta pentru protejarea speciilor de animale, Bindi Irwin a ţinut să-i mulţumească tatălui său, în câteva cuvinte care trădează o maturitate surprinzătoare, pentru moştenirea pe care i-a lăsat-o - dragostea pentru animale: "Munca noastră pentru protejarea mediului împreună cu fundaţia Wildlife Warriors s-a răspândit în întreaga lume. Casa noastră, Australia Zoo, a continuat să se întindă şi a devenit cea mai mare grădină zoo din lume. Tatăl nostru, sufletul pereche al mamei noastre, s-a dus Dincolo. Dar de când a fost făcută această fotografie, acum 18 ani, un element vital al vieţii noastre a rămas neschimbat. Acesta este dragostea noastră necondiţionată din mica mea familie şi loialitatea pe care o avem unul pentru celălalt şi pentru cei care ne-au însoţit pe drumul până aici. Nu cred că atunci când au făcut această poză părinţii mei ştiau cum va evolua viaţa. Le sunt recunoscătoare pentru dragostea şi lumina pe care mi le-au dăruit din prima mea zi de viaţă."

Steve Irwin

Într-un al doilea mesaj postat pe Instagram, fiica lui Steve mărturiseşte că se simte fericită şi că vrea să se bucure de viaţă: "Am atâta fericire în suflet pentru drumul pe care îl voi parcurge de acum înainte. Am 18 ani şi mă pregătesc pentru viaţa de adult, nu pot să prevăd ce îmi va rezerva viaţa. Tot ce ştiu e că voi încerca să fac tot ce pot pentru a face ceva în această lume în fiecare moment pe care îl am. Viaţa evoluează continuu şi sunt hotărâtă să găsesc lumina şi dragostea în fiecare colţ al lumii şi să le ofer oricui va fi parte din povestea mea."



În 2013, fiica lui Steve Irwin, regretatul realizator TV supranumit "Crocodile Hunter" ("Vânătorul de crocodili"), a revenit în lumina reflectoarelor cu ocazia unei serii de evenimente speciale, organizate pentru a promova noul ei film, intitulat "Return to Nim's Island". În acest film, în care mai joacă Matthew Lillard, Toby Wallace şi John Waters, fiica celebrului realizator australian a interpretat o tânără naufragiată iubitoare de natură - un rol jucat de Abigail Breslin în filmul original din 2008, "Insula din vis/ Nim's Island".


După moartea surprinzătoare a tatălui ei, în 2006, Bindi Irwin a a jucat în alte câteva filme, precum "Eliberaţi-l pe Willy 4 - Evadarea din Golful Piraţilor/ Free Willy: Escape from Pirate's Cove" (2010) şi "My Babysitter's a Vampire" (2010).

Steve Irwin

Steve Irwin a apărut pentru prima dată în faţa telespectatorilor din întreaga lume în octombrie 1996 şi a devenit una dintre cele mai îndrăgite şi mai recunoscute personalităţi de televiziune. Pe 4 septembrie 2006, Steve a murit după ce a fost înţepat în piept de acul unei pisici de mare.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro