În cazul celui de-al doilea incident, de la staţia Dristor, imaginile arată că tânăra de 25 de ani a fost împinsă  şi a căzut pe şine exact în momentul la care trenul a ieşit din tunel. Tânăra a reuşit să se ridice, pe şine, dar suspecta ar fi împins-o cu piciorul, iar victima a căzut din nou, fiind lovită de metrou. La acel moment, în staţia de metrou se aflau puţine persoane.

Suspecta a fost prinsă de poliţişti ai Brigăzii de Poliţie Transport Public Bucureşti în noaptea de marţi spre miercuri şi dusă la sediul Direcţiei Generale de Poliţie Bucureşti.


Ea a fost identificată în baza imaginilor de pe camerele video din metrou. Poliţia a transmis apoi semnalmentele acesteia, cerând şi sprijinul populaţiei pentru găsirea ei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

"Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au comis faptele. Mulţumim tuturor pentru implicarea şi spiritul civic manifestat în acest caz. Vă asigurăm că fiecare mesaj al dumneavostră a fost analizat şi verificat de specialiştii instituţiei noastre", a transmis Poliţia Capitalei, după ce femeia a fost prinsă. Foto: Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro