Un tată cu handicap, ajuns şomer, i-a făcut fiicei sale un cadou emoţionant. Povestea lui a stârnit milioane de lacrimi pe internet.
În 1981, Jim se îndrepta spre serviciu când a fost lovit de maşina condusă de un şofer în stare de ebrietate. A stat în comă şase săptămâni şi nu mai avea şanse să scape cu viaţă. Şi totuşi, Jim a reuşit miracolul - deşi suferise multiple fracturi, o infecţie şi o leziune a lobului frontal al creierului, el s-a trezit din comă. A rămas cu un handicap fizic şi mental grav, dar a reuşit să-şi trăiască viaţa din plin şi să fie un tată extraordinar, iar cea mai bună dovadă în acest sens este postarea de pe Twitter a unuia dintre cei patru copii ai săi.
Fiica lui, Morgan, a povestit pe reţeaua de socializare despre un gest impresionant făcut de Jim, cuvintele sale smulgând multe lacrimi. Ea a postat o imagine cu o cutie de medicamente plină cu mărunţiş şi cu un bileţel emoţionant alături. După ce a fost concediat, tatăl său a strâns fiecare bănuţ care îi rămânea ca rest la cumpărături. Când recipientul s-a umplut, Jim i l-a dăruit fiicei sale de ziua ei, ca să-şi cumpere o cafea, întrucât nu avea bani pentru a-i cumpăra un cadou.
Morgan a fost impresionată de gestul tatălui său: "Noaptea, când m-am întors acasă de la muncă, am găsit mărunţişul şi mesajul drăguţ în camera mea. Am izbucnit în lacrimi", a spus ea pentru site-ul Love What Matters.
Cu toate acestea, tânăra n-a fost surprinsă pe deplin: "L-am văzut strângând restul de câteva ori şi nu m-a surprins că nu l-a cheltuit pentru el, nu cred că va înţelege cât de special este gestul lui pentru mine", a mărturisit ea.
După ce au citit povestea, oamenii au dorit să le ofere o cafea lui Morgan şi lui Jim, iar tânăra a deschis o campanie de donaţii pentru tatăl ei. În doar trei zile, multe persoane au donat 9.000 de dolari pentru plata facturilor medicale pe care bărbatul le avea de achitat, scrie
În pofida greutăţilor pe care le-a întâmpinat, Jim a rămas optimist şi este un o fericit. "Angajaţii uimitori din sănătate, dragostea familiei şi a prietenilor şi credinţa tatălui meu în Dumnezeu au continuat să-l ajute să depăşească orice obstacol pe care l-a înfruntat după o tragedie atât de oribilă", a spus Morgan.
În plus, simţul umorului a fost arma lui în plus. "E cel mai amuzant tip pe care-l cunosc şi tatăl cu cele mai bune poante"