60
Elena Udrea, cea mai puternică femeie din România, învinsă de propria vanitate
Actualitate / 11.02.2015

Drumul spre DNA al starletei din Pleșcoi marchează sfârșitul "politicii pe tocuri", după o ascensiune de un deceniu. Astăzi, ea începe să achite decontul ambițiilor sale nemăsurate.

În așteptarea fantasmei supreme a celor care vor s-o vadă în cătușe, "blonda fatală" a politicii românești a petrecut, marți, mai bine de zece ore dând declarații la DNA. Apoi a ajuns în arestul Poliției, după ce procurorii au dispus reținerea și prezentarea sa Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Marţi seară, Elena Udrea a fost reținută pentru 24 de ore de procurorii DNA, în dosarul Microsoft. Ea este acuzată, în această cauză, de trafic de influenţă (fapte în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea), trafic de influenţă (fapte în legatură cu derularea contractului e-Romania), spălare de bani şi fals în declaraţii de avere.



După ce deputații s-au descotorosit de ea, lucrând peste program ca niște corporatiști workhoolici, Elena Udrea este mai vulnerabilă ca oricând în fața destinului nefast pe care e decisă să-l înfrunte și în fața tăișului ascuțit al vorbelor lăsate moștenire magistraților de mentorul ei, Traian Băsescu: "Nu uitați că nimeni nu este mai presus de lege".

După saltul fulgerător de la statutul de "fătucă fâșneață" spre candidatura pentru funcția de președinte al României, cariera fulminantă a Elenei Udrea pe scena politică se termină la fel de amețitor cum a început. Nu înainte de a trece într-un registru horror, în care personajul principal își umple de sânge adversarii, cu zâmbetul pe buze. Un "Kill Bill dă Pleșcoi", cum o taxa cu ironie fosta amică, Raluca Turcan.


După 11 ani de supremație, Elena cea frumoasă și neobosită e pe punctul de a sfârși strivită de ambițiile ei nechibzuite. Setea ei neostoită de putere a transformat-o din învinsa de la concursul de Miss al liceului în cea mai puternică femeie din România. Și apoi din nou într-o învinsă. Acum, când visul său s-a făcut țăndări, va depune armele acceptând să piardă tot sau se va răzbuna orbește, târîndu-i în Iad, după ea, pe toți cei care i-au fost părtași la nelegiuirile care au dus-o pe drumul pierzaniei?

Sunt multe învățăminte de tras din povestea măririi și decăderii Elenei. În primul rând, asistăm la sfârșitul lamentabil al "politicii glamour", al "politicii pe tocuri". Admirată și detestată deopotrivă, "Blonda lui Băsescu" s-a consacrat în cei 11 ani de activitate politică prin aparițiile spectaculoase, cu decolteuri generoase şi ţinute foarte scumpe. Acum ea plătește toate rochiile, poșetele și pantofii de lux la un preț insuportabil.

Totodată, Elena Udrea achită factura jocurilor periculoase, deseori la limita legii și chiar dincolo de ea, pe care le-a practicat la apogeul traseului ei politic. Ascensiunea sa a început în urmă cu aproape 11 ani, ca membră a Partidului Naţional Liberal (PNL) şi consilier municipal în Bucureşti. În 2005, ea a ajuns șefa cancelariei prezidențiale, căpătând renumele de "Blonda de la Cotroceni", apoi a fost promovată de Traian Băsescu în funcția de consilier prezidenţial. Prezența sa la palat a afectat relațiile fostului șef al statului cu o seamă de colaboratori importanți. "Nuți" a fost un "tartor" de neoprit la Cotroceni, dar, odată intrată în grațiile lui Traian Băsescu, ea a rămas cuplată la butoanele de decizie, astfel că în decembrie 2009 a ajuns în fruntea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Alternând pictorialele sexy cu celebrele scene în care le dăruia pantofi și ciocolată sinistraților la inundații sau în care dădea cu mopul, a rămas o figură controversată, iar notorietatea sa a crescut.



Bine ancorată în lupta pentru putere, Elena Udrea a fost un aliat necondiționat al președintelui Traian Băsescu în ambele episoade dificile prin care acesta a trecut, tentativele de demitere, când alții l-au părăsit. După ce a pierdut alegerile pentru șefia PDL, Udrea a creat un alt partid, PMP, și a țintit spre un obiectiv mai îndrăzneț, candidând fără succes la președinție.

"Păcatele" ei au ajuns-o, însă, din urmă. Ambiția nestăpânită de a acumula putere de decizie și bani au adus-o la un pas de arestare și de aici doar felul în care va alege să-și joace ultima carte va stabili cum va părăsi scena pe care a cunoscut gloria: cu sau fără cătușe, acesta e doar un detaliu. De aici înainte, visul de mărire al Elenei s-a pulverizat pentru totdeauna.

Finalmente, Elena Udrea rămâne plăcerea vinovată a lui Traian Băsescu. Viciul lui suprem, pe care l-a cultivat și de care nu s-a putut dezbăra. Și pe care continuă să și-l asume, cu orice preț. Cea mai puternică femeie din România ultimului deceniu își exercită în continuare puterea de seducție asupra celui care a fost cel mai puternic bărbat din această țară în aceeași perioadă.


Foto: Mediafax

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro