La aproape patru decenii de la întâlnirea lor care le-a marcat viaţa, cele două femei s-au întâlnit din nou, înconjurate de reporteri, în sala de conferinţe a centrului medical în care lucrează Berger.
"Oh, Doamne, eşti reală!", i-a spus Amanda femeii pe care o căuta de atâta timp. "Mulţumesc!", i-a răspuns Berger.
Destinul a făcut ca ele să însemne foarte mult una pentru cealaltă când micuţa Scarpinati a căzut din pat în bazinul unui vaporizator cu aburi. Ea s-a opărit şi a suferit arsuri severe, în special în zona capului şi a degetelor. De-a lungul timpului, rănile au necesitat mai multe operaţii de reconstrucţie, scrie Daily Mail.
"Mi-am petrecut copilăria desfigurată de arsuri, am fost agresată şi umilită, am suferit. Mă uitam la poză şi vorbea cu ea, chiar dacă nu ştiam cine era ea. Am început să mă simt bine vorbind cu această femeie, care arăta atât de sinceră în timp ce mă îngrijea", a povestit Amanda.
Poza aceea alb-negru le-a schimbat viaţa. După ce a aflat cine o caută, Berger i-a spus înainte de întâlnire unui repoerter: "Îmi amintesc de ea. Era foarte liniştită. De obicei, când copiii ies dintr-o operaţie, dorm sau plâng. Ea era foarte liniştită şi încrezătoare, era uimitoare." Berger a adăugat că se simte mai binecuvântată: "Nu ştiu câte asistente sunt atât de norocoase să li se întâmple aşa ceva, să-şi amintească cineva de ele după atâta vreme. Mă simt privilegiată să reprezint astfel toate infirmierele care au avut grijă de ea de-a lungul anilor."
"Sunt în culmea fericirii că o întâlnesc pe Sue. Nu mai credeam că va veni această zi", a spus, la rândul ei, Scarpinati.