Andrei Anghel şi iubita sa, Olga, aveau un viitor strălucit. Din nefericire, amândoi au fost ucişi în trageia din Ucraina
"Chiar voia să schimbe lumea"

Andrei s-a născut în Cluj-Napoca, oraş în care mai locuieşte doar un unchi al său. Familia studentului a emigrat în Canada în anul 1998, când el avea opt ani, și au obţinut cetăţenia. În 2008, Andrei a absolvit liceul Ajax din Ontario, iar în 2012 a absolvit Universitatea Waterloo, tot din Ontario. Timp de câteva luni, între septembrie 2011 şi 2012, a lucrat la un centru medical din acelaşi oraş canadian.


Dorul de România l-a adus înapoi în ţară, Andrei continuându-și studiile aici, în timp ce părinţii au rămas în Canada. Era student în anul 2 la Medicină Generală, secţia cu predare în limba engleză, de la UMF Cluj.

"Era înscris la secţia engleză, dar se simţea mai mult român decât canadian. Învăţa bine, îşi luase examenele, nu avea probleme, era în anul II. Mi s-au tăiat picioarele când am auzit despre accident. Ce şanse erau să se afle în acel avion care pleca din Olanda în Malaezia?", a spus o studentă a UMF. "Îmi pare nespus de rău, e groaznic să ştii pe cineva care a murit în acel accident tragic", a spus o altă studentă.


Decanul Facultăţii de Medicină, Anca Buzoianu, este șocată de vestea că doi studenți ai Universității au murit în tragedia din Ucraina. I-a cunoscut pe cei doi şi spune că erau studenţi foarte buni. "Din câte ştiu, mergeau la Congresul despre SIDA în Australia. Erau amândoi studenţi foate buni, mai ales el. El era reprezentantul studenţilor de la secţia engleză în Consiliul facultăţii şi în Senatul UMF", a spus Buzoianu.

Vineri seară, studenţii de la UMF le-au adus un omagiu celor doi colegi al lor. Ei au aprins lumânări şi au depus flori la sediul Facultăţii de Medicină. Tot vineri a fost arborat un steag de doliu pe clădirea Decanatelor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj-Napoca.


Potrivit ziarului Toronto Star, familia studentului, care locuieşte în orăşelul canadian Ajax, "este devastată" de moartea acestuia. "Iubea oamenii, voia să facă cercetare la finalul facultăţii şi să găsească un tratament pentru cancer. Fiul meu a fost inspirat să studieze medicina de bunica sa, care a fost medic pediatru", a declarat tatăl studentului pentru publicaţia canadiană.

El a spus că fiul său şi prietena acestuia mergeau în vacanţă în Bali, Indonezia, pentru a sărbători terminarea anului II de la UMF Cluj. "Plănuiau această vacanţă de câteva luni. Era vacanţa lor de vis în Bali", a mai spus tatăl.


Sora cea mare a lui Andrei a spus că el iubea plajele şi drumeţiile în aer liber. "Îşi dorea să fie un artist, voia să fie arhitect şi atunci a vrut să devină doctor, chiar voia să schimbe lumea", a subliniat ea, adăugând că ultima oară când acesta a fost acasă, în Canada, a fost de Crăciun, anul trecut.

Sora studentului a declarat pentru un alt ziar canadian, CityNews Toronto, că a vorbit cu acesta chiar înainte de îmbarcarea în avionul care pleca din Amsterdam spre Kuala Lumpur. "Era în aeroport şi era aşa de entuziasmat că vor pleca în vacanţă pentru că plănuiau asta de mult timp. I-am spus: ai grijă de tine, puştiule, te iubesc. Acestea au fost ultimele cuvinte", a spus ea.

Şi mama tânărului a povestit presei canadiene că l-a rugat să-şi amâne călătoria cu câteva zile, pentru că nu era complet refăcut după o răceală, dar el i-a spus că făcuse deja rezervarea la avion şi hotel.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro