Día de los Muertos, Ziua Morţilor, o sărbătoare cu mai multă culoare decât Halloween

Una dintre sărbătorile cele mai importante ale patrimoniului mexican este Ziua Morţilor. Día de Muertos sau Ziua Morţilor, organizată în fiecare an pe 2 noiembrie, celebrează viaţa şi onorează moartea celor plecaţi dintre noi, prin muzică, râsete şi veselie.

Pentru Ziua Morţilor, familiile se adună în jurul mormintelor şi a unor altare special construite, ca să se roage şi să lase ofrande rudelor si prietenilor decedaţi. Tradiţia spune că, în aceste zile, morţii revin printre cei vii, iar jertfele sunt o modalitate prin care li se spune "bine aţi venit printre noi".

Rudele oferă "pan de muerto" (pâinea morţilor), "mezcal" (băutură alcoolică din agave) şi "calaveras" (cranii de zahăr), precum şi fructe – pentru a potoli foamea morţilor, apă – pentru a le potoli setea, şi lumânări aprinse pentru fiecare suflet amintit.

Alături de momentele solemne, Ziua Morţilor este, de asemenea, sărbătorită cu o serie de parade, festivaluri şi petreceri.

Oamenii se îmbracă în costume care o evocă pe La Calavera Catrina: gravura unui schelet de sex feminin (soţia zeului lumii de dincolo) care a devenit, de-a lungul timpului, sinonimă cu sărbătoarea.

Parcurile şi pieţele oraşelor din Mexic sunt pline de spectacole în aer liber, piese de teatru, muzică şi dans. Ziua Morţilor este o sărbătoare atât a continuităţii, cât şi a schimbării.

Sărbătoare mexicană de origine prehispanică, Ziua Morţilor cinsteşte memoria celor dispăruţi. Originile acesteia sunt anterioare sosirii europenilor în Mexic, existând dovezi ale ceremoniilor la civilizaţiile mexica, maya, purépecha, náhuatl şi totonaca.
Festivităţile, conduse de zeiţa Mictecacíhuatl, „Doamna Morţii”, soţia lui Mictlantecuhtli, Domnul tărâmului morţilor, aveau loc în a noua lună din calendarul solar mexican, la începutul lunii august şi dura 30 de zile, se arată pe site-ul Muzeului Țăranului RomânPentru vechile civilizaţii mexicane, Moartea nu cunoştea conotaţiile morale europene, nu exista infern sau paradis, nu exista recompensă sau penitenţă a sufletelor. Ei credeau că drumurile destinate sufletelor morţilor erau determinate de tipul morţii suferite.