4
Destinul incredibil al unei femei: A câştigat la loterie, apoi tratamentul contra cancerului a început să dea rezultate
Actualitate / 04.12.2017

Viaţa unei femei din Canada diagnosticată cu cancer de sân în fază terminală s-a schimbat radical. Mai întâi a câştigat la loto, apoi a aflat că tratamentul pe care îl urma începe să funcţioneze.

Diane Bishop, din Mount Pearl, Newfoundland, a câştigat 1,5 milioane de dolari canadieni (un milion de euro) la loterie. Dar ea a dat o dublă lovitură când medicul a anunţat-o că organismul ei răspunde bine la tratamentul pe care îl urma pentru a lupta cu cancerul de sân în stadiul 4.

"Banii ăştia nu-i voi folosi pentru a mă plimba sau ca să-mi iau o casă nouă, ci ca să supravieţuiesc. Pot supravieţui acum şi eu şi copiii mei. E ca şi cum această povară imensă mi-a fost luată de pe umeri. Stresul s-a dus, neliniştea provocată de boală, dar am şi speranţa că poate boala va adormi puţin... iar eu să-mi pot trăi viaţa"
, a declarat ea pentru CBS News.

Femeia a lucrat ca manager la un magazin local, dar după ce cancerul s-a răspândit în osul pelvian, turele au devenit epuizante pentru sănătatea sa şubredă. Diane era îngrijorată că trebuia să continue să lucreze, întrucât ajutorul primit de la guvern îi acoperea tratamentul doar până la 1.100 de dolari canadieni pe lună, cu care abia acoperea ipoteca, relatează site-ul britanic Unilad.

Destinul ei s-a schimbat total după ce a cumpărat un bilet de loterie de 20 de dolari. După ce a câştigat premiul fabulos, primul lucru pe care l-a făcut cu banii a fost o saltea terapeutică, ajustabilă, care să-i reducă durerile pe care le avea când stă în pat. Al doilea lucru pe care l-a luat a fost un scaun confortabil, acţionat electric, pe care să stea când se uită la televizor în timpul recuperării după chimioterapie. Diane poate acum să-şi permită continuarea tratamentului, iar cei doi fii ai săi, Jordan şi Shane Parsons, ambii de 20 de ani, au parte de o nesperată stabilitate financiară.


Cea mai bună veste a venit de la doctorul ei, care a anunţat-o că tratamentul a inhibat cancerul care se extinsese la unul dintre plămâni.

Bishop ştie bine că stadiul 4 al cancerului este incurabil, dar e mulţumită că are copiii la adăpost din punct de vedere financiar, iar ea are acum condiţii mai bune pentru a suporta boala. "Am primit tot ce îmi trebuia", spune ea, adăugând că e împăcată cu orice îi va aduce viitorul. "Acum pot să mor fericită, dar nu mă duc chiar acum", a adăugat ea.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro